Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Autorităţile încearcă să ajungă în satele izolate din Constanta. De trei zile nimeni nu a mai reuşit să plece

Your browser doesn't support HTML5 video.

În prima zi oficială de primăvară ne luptam cu efectele acestei ierni prelungite. Valul de ger și ninsori nu părăseşte România până vineri seară. Au fost prelungite codurile portocaliu și galben de frig.

După ce autostrăzile 2 şi 4 au fost închise până joi dimineaţă, acum se circulă de la Cernavoda şi Bucureşti în ambele sensuri.

Din cauza zăpezii viscolite care s-a adunat pe carosabil, autorităţile au oprit circulaţia şi pe Drumul Naţional 38, care face legătura cu punctul de frontieră Negru Vodă.

Rău a fost şi pe Drumul Naţional 2A Constantă - Slobozia. Cel puţin 30 de TIR-uri încolonate au fost însoţite de poliţişti şi utilaje de deszăpezire de la intrarea în judeţ până în apropiere de Portul Constanta.

Chiar dacă Autrostrada 4 Agigea - Ovidiu a fost iniţial deschisă circulaţiei, ulterior, segmentul de drum a fost închis din cauza problemelor de pe Autostrada Soarelui, unde intervenţia drumarilor s-a dovedit a fi zadarnică.

Drumarii au anunţat că se poate circula pe ruta Bucuresti- Constanta folosind autostrada până la Lehliu, apoi se vor forma coloane controlate până la Cernavodă.

De aici se va merge pe Drumul Naţional 22 C, pe relaţia Cernavoda-Constanta.

O veste bună este ca în toată Dobrogea nu mai ninge, iar temperatura parcă a mai crescut odată cu apariţia soarelui.

Sunt încă restricţii pe mai multe drumuri naţionale şi judeţene, dar situaţia este mult mai bună fată de miercuri.

CFR anunţa că trenurile care leagă litoralul de restul ţării încep să aibă din ce în ce mai mică întârziere.

Rămâne acum că autorităţile să ajungă şi în satele izolate din judeţul Constanta, unde de trei zile nimeni nu a mai reuşit să plece.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult