Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Autobuz plin cu pasageri, lovit puternic de remorca unui camion: 6 răniți

Grav accident de circulaţie, miercuri seară, la ieşirea din Galaţi. Șoferul unui camion a pierdut controlul volanului şi remorca a intrat pe sensul opus, unde a lovit un autobuz.

Impactul s-a produs sub un pod, aşa că nici conducătorul autobuzului nu a putut evita accidentul. Cinci pasageri au fost răniţi, iar şoferul camionului, în starea cea mai gravă, a avut nevoie de ajutorul salvatorilor de la descarcerare.

Accidentul s-a produs aproape de lăsarea întunericului, pe ploaie, într-o curbă şi sub un pod, condiţii foarte dificile care ar fi trebuit să îi determine pe şoferi să reducă viteza şi să circule cu mare atenţie.

În momentul în care remorca scăpată de sub control a intrat pe contrasens, autobuzul a fost strivit de un picior al podului pe sub care trecea chiar în acel moment. Izbiţi de peretele din beton, pasagerii au fost proiectaţi printre scaunele şi barele din metal ale autobuzului.

”Am dat cu piciorul în geam şi am ieşit afară”, povestește un pasager. 

Cel mai rău a fost rănit şoferul, în vârstă de 35 de ani, care a rămas cu ambele picioare prinse sub fiare.

"Conducătorul autobuzului a fost cel mai grav, care a fost descarcerat şi predat echipajelor de prim-ajutor medical. Erau călători în autobuz, o parte s-au autosalvat, o parte dintre ei au fost salvaţi de către echipajele de prima intervenţie", a declarat maior Valentin Banciu, ISU Galaţi.

Toţi cei cinci pasageri, cu vârste cuprinse între 23 şi 72 de ani, au suferit răni şi au fost transportaţi cu ambulanțele la Spitalul de Urgenţă.

Şoferul autobuzului a suferit fracturi la ambele picioare şi urmează să fie operat. Pe numele conducătorului camionului, în vârstă de 61 de ani, a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult