Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Au murit sau au rămas paralizați pe viață, după ce au sărit cu capul înainte în piscină

Your browser doesn't support HTML5 video.

Sezonul estival este în toi şi nu puţini sunt cei care vor să impresioneze cu sărituri spectaculoase în piscină sau chiar în mare.

Un gest extrem de periculos, spun doctorii, care atrag atenţia ca o decizie greşită poate duce la o tragedie. Mulţi înotători s-au accidentat grav, iar în unele cazuri au rămas cu sechele pe viaţă.

Mesaj medici: „Nu plonjaţi cu capul înainte în ape tulburi sau puţin adânci. Fractura vertebrelor gâtului provoacă paralizii grave sau deces.”

De acest mesaj al medicilor de la Spitalul Bagdasar Arseni ar trebui să ţină cont toţi tinerii care fac parada, atunci când merg la scăldat. Un salt greşit poate echivala cu traumatisme cumplite.

Anul trecut doar într-un spital au ajuns 30 de tineri, după ce au sărit în apă de mică adâncime. Cei mai mulţi îşi petrec acum viaţa în scaunul cu rotile, pentru că leziunile coloanei vertebrale sunt ireversibile. La nivel naţional, vorbim de 50 de astfel de pacienţi, după o singură vară.

Citește și
piscina
A încercat să se sinucidă, iar acum dă în judecată Poliția și salvamarii care l-au salvat

Iar anul acesta a început dramatic. Un băiat din Satu Mare a murit în urma unei sărituri într-o pisicină gonflabilă. Alţi doi adolescenţi sunt încă în spital.

Daniel Şerban, neurochirurg: „Unul de 16 ani care e operat şi mai are sensibilitate - simte dar nu mişcă nici mâinile, nici picioarele -, altul tot de 16 ani care este în terapie intensivă. Unul a sărit în piscină, altul la mare. Sunt leziunile vertebro-ceriale, cele mai periculoase şi cu prognosticul cel mai rezervat.''

Prof. dr. Gelu Onose, şeful clinicii recuperare neuromusculară: „Este dorinţa de a fi şi puţin teribilist, că n-ai fi tânăr dacă nu eşti aşa, este şi exuberanța vârstei, dorinţa de o performanță demonstrativă, toate aceste se plătesc înfiorător de scump. Într-o fracţiune de secundă, se frânge un destin.''

Dr. Aurelian Anghelescu, medic primar: „Soarta schimbată cu 180 de grade, intervine iniţial o depresie reactivă cu disperare, colegii psihiatrii şi psihologi ne ajută în munca noastră de echipă, să încercăm să-i reintegrăm social pe acești tineri.''

Chiar dacă mulţi iau lucrurile în joacă, antrenorii de înot îi contrazic.

Viviana Ganovici, antrenoare de înot: „Este o tehnică specială care se învață, astfel de sărituri se fac doar în prezenţa antrenorului sau de sportivii experimentaţi, noi le învăţăm la început, pentru că sunt necesare în concursuri.”

Pentru că vara este abia la început, medicii se tem că numărul victimelor va creşte în săptămânile următoare.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult