Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Au început măsurătorile de Brațul Chilia. Primele concluzii și ce se întâmplă pe canalul Bâstroe

Your browser doesn't support HTML5 video.

Trei ambarcațiuni ale Administrației Fluviale a „Dunării de Jos” au început măsurătorile pe Brațul Chilia - unde se presupune că s-au făcut lucrări de adâncire, contrar convențiilor internaționale.

România ceruse să intre și pe canalul Bâstroe unde s-ar fi întâmplat același lucru, dar Ucraina nu și-a dat deocamdată acordul, invocând chestiuni de siguranță. Primele măsurători au indicat o adâncime a Brațului Chilia de peste 7 metri care permite intrarea navelor mari de transport și confirmă avizele transmise de Ucraina către navigatorii ei. Aceasta este nava „Donaris” - una dintre cele trei ambarcațiuni cu care România a început să facă măsurători pe brațul Chilia, după ce au apărut informații că ucrainenii i-au crescut adâncimea. Zona care a fost analizată până acum este cuprinsă între localitățile Chilia și Periprava. Specialiștii nu pot spune clar dacă ucrainenii au dragat aici și încă strâng informații. Cert este însă că acum, pe această porțiune a Dunării, pot trece nave mari de transport mărfuri. Romeo Soare, reprezentant AFDJ: „Sunt adâncimi mai mari de 7 metri pe zona pe care am măsurat-o până acum. Asta confirmă avizele către navigatori transmise de autoritatea ucraineană.” Măsurătorile pe Brațul Chilia și canalul Bâstroe au fost cerute de autoritățile române după ce acum o lună Ministerul ucrainean al Infrastructurii a anunțat că adâncimea de navigație pe acestea a fost crescută de la 3,9 la 6,5 metri. Aceste lucrări ar permite ambarcațiunilor mari ale Ucrainei să evite canalul Sulina, unde ar trebui să plătească taxe României. Acest lucru deja se întâmplă după cum se observă în această secvență surprinsă de localnic. Ucraina și-a dat acordul ca România să facă masurători doar în anumite porțiuni ale Dunării. Explicația a fost că în zonele aflate pe teritoriul ei ar fi periculos pentru ambarcațiunile care verifică adâncimea să intre fără o protecție militară oferită de armata ucraineană. Parte ucraineană și-a dat acordul să facem măsurători doar pe zona comună, pe brațul Chilia, dar nu și pe canalele aflate în totalitate pe teritoriul Ucrainei: Solomonov și Bâstroe. Pe hartă situația se prezintă astfel. Ucraina a acceptat ca România să verifice adâncimile, dintr-un mal în celălalt, doar între kilometri 22 și 116 ai brațului Chilia, adică între localitățile Periprava și Pătlăgeanca. Autoritățile de la noi ceruseră ca măsurătorile să se facă de la kilometrul 11, de la confluența cu Bîstroe și să intre si pe canalele adiacente.   Ionel Scrioșteanu, secretar de stat Ministerul Transporturilor: „Continuăm dialogul cu partea ucraineană, cu asistența Comisiei Europene, avem întâlniri trilaterale aproape zilnice, în așa fel încât să obținem acordul Ministerului Apărării din Ucraina și pentru Bâstroe.” Conform înțelegerilor de până acum, măsurătorile ar trebui să dureze zece zile. Apoi va fi nevoie de alte zece zile pentru interpretarea datelor. Ucraina are câte un expert care supraveghează operațiunile, la bordul navelor cu care România face măsuratori.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult