Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Arhiepiscopul Teodosie, avertizat de Protecţia Muncii să nu se mai urce pe turle

Your browser doesn't support HTML5 video.

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, a intrat în atenţia inspectorilor teritoriali de muncă, după ce şi-a făcut un obicei din a se cocoţa la mare înălţime fără să poarte echipament de protecţie.

ITM-ul l-a atenţionat că îşi pune viaţa în pericol, astfel că de Rusalii ierarhul a sfinţit o biserică din Constanța dintr-o nacelă, nu de pe turle, ca în trecut.

"Cu umilinţă cădem la iubirea ta de oameni cea nemăsurată şi te rugăm trimite acum cereasca ta binecuvântare şi bine-cuvinteaza semnul acestei cruci şi dă-i puterea, tăria lemnului celui binecuvântat..."

Arhiepiscopul Tomisului a slujit dintr-o nacelă care ajunge până la 20 de metri înălţime. De Izvorul Tămăduirii însă, la mănăstirea Dervent, lucrurile au stat cu totul altfel.

Avertismentul ITM pentru arhiepiscopul Teodosie

 

Citește și
sfințire Teodosie
ÎPS Teodosie, cocoțat pe turla unei biserici ca să-i sfințească crucile. VIDEO

Pentru ca astfel de scene să nu ia o altă turnură, cei de la ITM i-au sugerat lui Teodosie să-şi ia măsuri de siguranţă. Marian Becheanu, ITM Constanţa: “Am avut o discuţie cu înalt prea sfinţia sa, discuţia a avut în vedere o serie de recomandări pe care le-am făcut, am vorbit despre riscurile la care s-ar putea expune dacă ar repetaa un astfel de episod"

De Bobotează, de exemplu, Înalt Prea Sfinţitul a fost la un pas să cadă de pe o cisternă.

Arhiepiscopia Tomisului nu a vrut să comenteze alegerile lnalt prea sfinţitului şi nici superiorii săi de la Patriarhie. Inclusiv preotul bisericii sfinţite recent a evitat să îşi spună punctul de vedere.

Reporter: Părinte, e necesar să fie sfinţită o turlă în felul acesta? Preot: Eu am o altă activitate, vă rog nu mă încurcaţi cu activitatea, da?! Reporter: Este o dogmă care prevede faptul că o cruce trebuie să fie sfinţită de la înălţime? Preot: Vă mulţumesc mult! Mă duc că mă aşteaptă lumea...

Practica este una nemaiîntâlnită în Biserica Ortodoxă. În cazul în care arhiepiscopul Tomisului recidivează, riscă să fie amendat.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult