Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Anunțul Parchetului, după transferul lui Mario Iorgulescu la o clinică din străinătate

Parchetul Tribunalului București a anunțat, luni, că a solicitat Spitalului Elias o informare scrisă referitoare la procedura de transfer în străinătate a lui Mario Iorgulescu.

De asemenea, instituţia a precizat că urmărirea penală a acestuia pentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe nu este împiedicată de mutarea sa la o clincă medicală din UE şi va continua, informează News.ro.

„În dimineaţa acestei zile, procurorul de caz a fost informat telefonic cu privire la faptul că este în curs procedura de transfer a pacientului la o clinică din Uniunea Europeană, context în care a fost solicitată o informare scrisă din partea Spitalului Elias referitoare la procedura de transfer realizată. Până la acest moment, informarea solicitată nu ne-a fost comunicată”, au anunțat luni procurorii de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, precizând că actele şi măsurile necesare soluţionării cauzei au avut în vedere şi starea gravă de sănătate a suspectului, astfel cum a fost evaluată de către medicii din cadrul Spitalului Elias, iar transferul acestuia la o clinică din afara ţării nu împiedică desfăşurarea în continuare a urmăririi penale.

Ei au precizat că la data de 19 septembrie 2019, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Mario Iorgulescu sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În aceeaşi zi, Spitalul Universitar de Urgenţă Elias a fost informat cu privire la faptul că în cursul zilei de 20 septembrie 2019, organele judiciare se vor deplasa la sediul unităţii medicale în vederea efectuării unor activităţi procedurale care vor implica persoana în cauză.

Citește și
Mario Iorgulescu
Mario Iorgulescu nu poate fi audiat de procurori. De ce nu s-au luat măsuri împotriva sa

„Cu toate acestea, întrucât procurorul de caz a fost informat telefonic de către reprezentanţii spitalului cu privire la un posibil transfer al pacientului la o clinică din Uniunea Europeană, în cursul zilei de 20 septembrie 2019, s-a decis ca activitatea menţionată anterior să fie efectuată de îndată. În acest sens, la data de 19 septembrie 2019, în jurul orei 19:00, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, însoţit de ofiţeri din cadrul Poliţiei Capitalei, s-a deplasat la Spitalul Elias în vederea aducerii la cunoştinţă a acuzaţiei formulate. Însă, dată fiind starea de sănătate critică a persoanei în cauză, această activitate nu a putut fi realizată, medicii responsabili de tratarea pacientului apreciind că nu este oportună realizarea acestei activităţi procedurale”, a mai menționat Parchetul Tribunalului Bucureşti.

În cursul zilei de vineri, 20 septembrie 2019, la solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, reprezentanţii Spitalului Elias au transmis foaia de observaţie medicală a pacientului, întocmită până la momentul respectiv.

„Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în finalul comunicatului Parchetului.

Mario Iorgulescu, care a produs un accident soldat cu moartea unui tânăr de 24 de ani, fiind şi el rănit, a părăsit Spitalul Elias, pentru a-şi continua tratamentul în străinătate. Anunţul a fost făcut de reprezentanţii spitalului.

„În cursul dimineţii de astăzi, la cererea expresp a familiei şi contrar recomandărilor medicale, pacientul Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul elias în vederea continuării tratamentului într-o şară din UE. Instituţiile abilitate au fost informate în acest sens”, aanunţat luni Spitalul Elias.

Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui LPF, Gino Iorgulescu, a provocat în 8 septembrie un accident rutier,pe şoseaua Chitilei, din Bucureşti, soldat cu moartea unui tânăr de 24 de ani.

Mario Iorgulescu venea spre Capitală, a pierdut controlul volanului maşinii în care se afla, a intrat pe contrasens şi a lovit un alt autovehicul care circula regulamentar şi al cărui conducător a decedat pe loc în urma impactului. Mario Iorgulescu a fost transportat atunci la Spitalul Elias, în stare gravă.

Conform datelor de la Institutul Naţional de Medicină Legală, Mario Iorgulescu avea o alcoolemie de 1,96 g/l alcool pur în sânge şi a fost depistat pozitiv la cocaină.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult