Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Antony Blinken, mesaj pentru România de 1 Decembrie: „Urez poporului român o zi naţională foarte fericită”

Secretarul de stat american Antony Blinken, afirmă, în mesajul transmis de Ziua Naţională a României, că relaţia dintre România ăi SUA e puternică, deoarece se bazează pe valori comune şi pe un angajament reciproc pentru pace.

El a felicitat poporul român în numele Statelor Unite ale Americii de Ziua Marii Uniri subliniind că acesta este un an special, deoarece este şi cea de-a 25-a aniversare a parteneriatului strategic dintre Statele Unite şi România, potrivit news.ro.

”Relaţia noastră este puternică, deoarece se bazează pe valori comune şi pe un angajament reciproc pentru pace şi prosperitate pentru cetăţenii noştri şi pentru oamenii din întreaga lume. Vizita mea la Bucureşti la începutul acestei săptămâni ilustrează forţa cooperării noastre strânse şi continue în multe chestiuni, inclusiv securitate, în timp ce suntem uniţi cu aliaţii şi partenerii noştri ca răspuns la războiul brutal şi neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei. Urez poporului român o zi naţională foarte fericită şi aştept cu nerăbdare parteneriatul nostru să devină şi mai puternic în anul care urmează”, a afirmt Blinken în mesajul postat pe site-ul Departamentului de stat.

Blinken a plecat, miercuri din România, după o vizită de două zile, în care a participat la reuniunea miniştrilor de externe din NATO şi s-a întâlnit cu oficiali de la Bucureşti, mulţumind într-un mesaj pe Twitter gazdelor „fantastice” şi exprimându-şi satisfacţia faţă de rezultatele bune ale discuţiilor avute aici.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult