Modifica setarile cookie
Toate categoriile

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a prăbușit în Dunăre mașina în care era Anca Pop

Your browser doesn't support HTML5 video.

Scene înfiorătoare petrecute pe Clisura Dunării, în judeţul Mehedinţi, readuc în atenţie cinismul, şi lipsa de organizare de care dau dovadă cei care au grijă de şosele României.

Din aceste cauze, într-o zonă fără parapete de protecţie, maşina în care se afla cântăreaţă Anca Pop, o colaboratoare a lui Goran Bregovici, a ieşit de pe şosea şi a plonjat în Dunăre. Tânăra a murit la 34 de ani pe acelaşi drum unde în împrejurări asemănătoare a pierit şi o familie cu doi copii.

O patrulă de la Poliţia de Frontieră a găsit maşina artistei, la aproape 24 de ore de la accident.

Trei scafandri, ajutaţi de militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, au găsit în interiorul autoturismului trupul cântăreţei Anca Pop.

Cunoscută cu numele de scenă "Shamanca", Anca Pop era un artist controversat. A colaborat cu Goran Bregovici, pentru care a compus două piese, dar pozase şi într-o revistă pentru adulţi.

Anca Pop plecase din Orşova sâmbătă seara şi mergea acasă, la părinţi, în Moldova Noua.

În zona viaductului Sviniţa, pe Drumul Naţional 57, pe o porţiune de şosea pe care se circulă în condiţii de iarnă, tânăra n-a mai controlat maşina. Autoturismul a început să joace pe carosabil şi pentru că acolo drumul nu este protejat cu parapete, a plonjat în fluviul adânc şi extrem de rece.

Corina Moraru, purtător de cuvânt Poliția de Frontieră: ”Drumul în cauză este extrem de periculos. Şoseaua cu o singură bandă pe sens merge paralel cu Dunărea şi, deşi ar fi trebuit să fie mărginită de parapete, elementele de protecţie lipsesc în multe zone.

Montarea parapetelor intra în responsabilitatea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara.

Instituţia este condusă de Ilie Cristian Ispravnic, un consilier judeţean PSD din Arad, numit în octombrie anul trecut, după ce fostul director a fost demis, alături de şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Orşova, pentru că nu înlocuise mai multe parapate deteriorate.

Doi soţi şi cei doi copii ai lor au murit atunci, la 50 de kilometri de Sviniţa, după ce au plonjat şi ei cu maşina în Dunăre.

Purtatatorul de cuvânt al CNAIR a încercat marți să explice situaţia.

Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR: "În zona respectivă este practic confirgurația drumului este într-o curbă lină, aproape drept. Distanţa dintre drum şi Dunăre, în sine, este undeva la 20 de metri, chiar peste 20 de metri. Ca atare, în această zonă nu se justifică montarea parapetului. Noi, după accidentul de anul trecut, tot de pe clisură, am identificat 26 de puncte negre între Orşova şi Sviniţa şi am montat parapete pe aceste puncte negre, dar aici, repet, nu era o zonă în care aveau loc accidente."

Pe de altă parte, reprezentanţii CNAIR au anunţat că zona în care a pierit Anca Popa va fi considerată de acum înainte una cu risc.

Anca Pop avea doar 34 de ani.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult