Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Angajați dați afară de la ANIF, pentru că deveniseră proaspăt pensionari. Ce obligație aveau

Your browser doesn't support HTML5 video.

Nu mai puțin de 18 angajați ai Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare din Galați au fost dați afară pentru că erau pensionari cu acte în regulă.

 

Conducerea a aflat în urma unui control că oamenii încasau concomitent salariu și pensie. Așa că i-a concediat.

Nu este ilegal să ai cele două venituri, însă, potrivit contractului colectiv de muncă, salariații ar fi trebuit să anunțe că le-a fost aprobat dosarul de pensionare, spune directorul instituției.

Totul a ieşit la iveală în urma unui control făcut de Inspectoratul Teritorial de Muncă. Au fost verificaţi, prin sondaj, 25 de angajaţi ai Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare Galaţi. Aşa au aflat cei din conducere că 18 dintre salariaţi primesc şi pensie.

Ștefan Constantin, dir. ANIF: „Aveau şi decizia de pensie şi, în continuare, au salariu de la instituţie, fără să aibă nici cel mai mic gând să anunţe "dom-le, uite, mi-am depus dosarul de pensie, mi-a ieşit decizia. Am înţeles că li s-a făcut încetarea contractului de muncă." Laurenţiu Asaftei, insp. Şef ITM Galaţi: „Conform actelor normative în vigoare, mă refer la Codul Muncii şi la contractul lor colectiv, se poate proceda la încetarea de drept a contractului de muncă. Ceea ce au şi făcut. Când se îndeplinesc condiţiile cumulative de pensionare, încetează de drept contractul de muncă." În plus, Comisia Juridică din cadrul instituţiei ia în calcul ca oamenii să înapoieze salariile primite după pensionare.

Citește și
Romania, te iubesc
Romania, blestemul pamantului. PARTEA II. Jaful din ANIF, institutia care se ocupa de irigatii

Denis Aramă, dir. Casa de Pensii Galaţi: „Instituţia noastră a procedat absolut legal la întocmirea dosarelor de pensie. Deciziile au fost emise pe baza documentelor aflate la dosar. Salariaţii trebuiau să anunţe angajatorul despre acest lucru." Legea care ar urma să interzică, în cazul bugetarilor, cumulul pensiei cu salariul, este în dezbatere în Parlament. Conform ministrului Muncii, în România sunt 35.000 de persoane în această situaţie. Poiectul de act normativ prevede ca angajaţii să aleagă, în 30 de zile, între cele două venituri.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult