Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Angajat al Primăriei Timișoara, prins la copiat la examenul de evaluare. „Tupeiști habarniști de-ți dai cu capul de pereți”

Un angajat al Primăriei Timișoara a fost prins când copia, având o cască în ureche, în timpul unui examen de evaluare. Municipalitatea trece printr-un proces de reorganizare prin care se elimină 51 de posturi.  

„Azi am prins un angajat al primăriei la copiat. Cu casca în ureche, o vedeți în poză (se poate cumpăra online la 130 de lei). Angajatul simțea că are nevoie de o cască pentru a răspunde la întrebări precum ”enumerați 5 drepturi și libertăți fundamentale din Constituție” sau ”enumerați un punct tare și un punct slab în activitatea biroului din care faceți parte”, a anunţat primarul Dominic Fritz pe Facebook.

De asemenea, în cadrul aceluiași examen, alți doi angajați nu au știut să răspundă la întrebări simple.

„Am început o reorganizare majoră în primărie prin care eliminăm 51 de posturi. Acolo unde în aceeași echipă au rămas mai puține posturi decât oameni, toată echipa a fost chemată la un examen scris. În cazul de sus, într-o echipă de 6 oameni în care au fost eliminate două posturi, unul a fost prins la trișat, iar doi n-au știut să răspundă la cele mai simple întrebări”, a mai explicat Fritz.

Edilul a subliniat că este revoltat că trebuie să plătească oameni care își bat joc de banii munciți de timișoreni. „Să fie clar: sunt mulți oameni faini, harnici și performanți în primărie care au o pasiune pentru Timișoara. Sunt mândru de ce am reușit împreună cu ei, în ciuda tuturor încercărilor de a ne bloca. Din respect pentru ei și pentru cetățenii Timișoarei nu poate fi loc în primărie pentru tupeiști habarniști de-ți dai cu capul de pereți”, a încheiat Fritz.

Citește și
motocicleta
Un motociclist a obținut daune de 28.000 de euro de la Administrația Străzilor București după un accident

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult