Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Anchetă la Buzău, după cazul incredibil a doi bărbați care s-au reinfectat cu Covid-19

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ministerul Sănătății anunță că a început o anchetă la Buzău, unde doi bărbați, de 29 și 46 de ani, au fost, din nou, depistați pozitiv Covid -19.

Autoritățile susțin că astfel de cazuri sunt totuși rare și vor reface testarea. Cei doi bărbați, internați din nou, sunt asimptomatici, dar primesc tratament și susțin că se simt bine. 

Gabi Petre, pacient reinfectat: ”Eu sunt bine. Chiar acum sunt foarte bine. Nu am avut niciun simptom de o lună de zile. De o lună stau numai în nenorocita asta de carantină”.

Primele teste, negative

Pe 9 martie, adică exact acum o lună, acest bărbat și vărul său se întorceau acasă, dintr-o zonă roșie a Italiei. Autoritățile i-au trimis pe amândoi în carantină în centrul organizat la fosta Tabără Arbănași, județul Buzău.

Au urmat efectuarea testelor pentru COVID-19 și-au ieșit negative.

Citește și
aeroport cluj
Explicațiile românilor care s-au îmbulzit la aeroportul din Cluj. Nu aveau nici măcar bilete de avion

După câteva zile însă, toate persoanele din centrul de la Arbănași au fost transferate la un hotel din Buzău. Aici, testele au fost refăcute.

Testul doi: pozitiv

De data aceasta, rezultatul în cazul celor doi bărbați a ieșit pozitiv pentru COVID – 19.

Așa cum era firesc au fost transportați la București, la Institutul ”Matei Balș”.

Gabi Petre: ”La test ați ieșit pozitiv, așa? La un test, la Buzău și al doilea acum, după 3 teste negative. După 3 teste negative, unul este pozitiv! Da, doamnă! Asta este!”.

Ce-a urmat este incredibil. Și ”Matei Balș” a refăcut testele, iar rezultatele au fost negative.

Testul trei: negativ

În acest ping-pong de rezultate pozitive, devenite apoi negative, cei doi bărbați au fost externați și lăsați să meargă acasă, la Buzău.

Au primit recomandarea de a sta în izolare la domiciliu, izolare pe care, susțin ei, au respectat-o cu strictețe.

Numai că, în a 12-a zi, au mai fost testați odată, așa cum cere protocolul iar proba a ieșit pozitiva. Astfel, cei doi bărbați din Buzău au fost declarați reinfestati cu COVID-19.

Testul patru: pozitiv

Denisa Irimia, purtătorul de cuvânt al Prefecturi Buzău: ”Acestora le-au fost prelevate probe, iar rezulatul acestora a fost pozitiv. Prin urmare, cei doi au fost transferați la Spitalul Râmnicu Sărat”.

Acum sunt, din nou, internați sub tratament. La fel ca prima dată, sunt asimptomatici.

Adrian Danielescu, managerul Spitalului Râmnicu Vâlcea: ”Li s-a administrat tratament special pentru COVID-19. Sunt bine. Știu de la medicul infecționist care îi tratează că lucrurile evoluează bine”.

Autoritățile au anunțat că vor face o anchetă la DSP Buzău. 

Doctorii nu înțeleg ce se întâmplă

Alexandru Rafila: ”Cum se explica medical? Nu stiu. Așa mă întreb și eu. Trebuie verificată testarea, dacă au fost prelevate corect probele. Probabil că se repetă testarea. Gândiți-vă că și la Timișoara am avut 10 copii testați și găsiți pozitiv, apoi s-a infirmat diagnosticul. Sub 10% din pacienții care trec prin boală se reinfectează, din datele pe care le avem acum”.

Situația reinfectării este posibila, susțin medicii infecționiști, deși până acum se știa că astfel de cazuri sunt excepții.

Una dintre ipoteze poate fi și imunitatea care nu a ajuns la un nivel suficient de ridicat de anticorpi ca să facă față unei alte îmbolnăviri.

Suntem în fața unui virus nou, un virus a cărui compartament nu-l cunoaștem. Nu știm cantitatea de imunoglobulină care oferă protecție pacienților și nici nu știm care e perioada de timp pentru care se oferă această protecție.

Spitalul Covid-19 cu un singur infecționist. Pensionar

Spitalul din Râmnicu Sărat a fost desemnat spital suport COVID-19 la sfârșitul lunii martie, deși acolo este un singur medic de specialitate, care ar putea să-i trateze pe bolnavii infestați cu noul virus. Și el este pensionar!

Adrian Danielescu: ”Încă ne bazăm pe dumneaei cu toate că oricând poate să nu mai facă față cerințelor. Avem puțini pacienți și ăsta e un motiv pentru care încă vine”.

La nivel mondial, sunt în total 53 de oameni reinfectați cu COVID - 19. Unul din ei e italian.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult