Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Analist: ”În Ucraina se intră în faza unui război de gherilă. Va fi o luptă de lungă durată”

Alexandru Grumaz, preşedintele Centrului de Analiză şi Studii de Securitate a declarat, luni, în emisiunea Talk News de la Profit TV, că ”în Ucraina se intră în faza unui război de gherilă, un război urban, ceea ce este foarte dificil de purtat.

Analistul militar a menţionat că ”problema principală a ruşilor a fost logistica”, transmite News.ro.

”Nu poţi să deplasezi tancuri pe zeci de kilometri, fără să ai în spatele ei o logistică care să asigure combustibil şi muniţie”, a spus el.

”Eşecul Rusiei de a-şi îndeplini obiectivele este surprinzător, deoarece s-au folosit forţe impresionate, pe patru direcţiii, cu echipamente de ultimă generaţie, ceea ce nu s-a mai întâmplat de la al Doilea Război Mondial”, a spus analistul militar, precizând că acest lucru a dus la un răspuns năpraznic al ucrainenilor, al întregului popor.

”Este un lucru care demonstrează forţa oamenilor care se coalizează pentru a-şi apăra interesul naţional şi a-şi apăra teritoriul”, a menţionat acesta.

Citește și
kiev
Experți: Un al ”doilea val” al războiului urmează să lovească Ucraina. „Rușii pregătesc ceva cu adevărat masiv”

Preşedintele Centrului de Analiză şi Studii de Securitate a mai afirmat că, din punct de vedere militar, Rusia a făcut o pauză, pe 26 şi 27 februarie, pentru o regrupare a forţelor.

”Problema principală a ruşilor a fost logistica, pentru ei logistica nu a fost luată în considerare aşa cum trebuie. Nu poţi să deplasezi tancuri pe zeci de kilometri, fără să ai în spatele ei o logistică care să asigure combustibil şi muniţie”, a arătat analistul, arătând că ”aceasta a dat rezultatele negative pe care Rusia le are acum”.

Alexandru Grumaz a mai afirmat că ”în Ucraina se intră în faza unui război de gherilă, un război urban, ceea ce este foarte dificil de purtat, pentru că, mai ales în oraşe, poţi intra cu tancurile, dar nu te poţi mişca”.

”Ce se întâmplă acum, eu cred că va fi o luptă de lungă durată, pentru că se va duce în oraşe. Încercuirea oraşelor, nici măcar a Kievului, nu s-a reuşit în totalitate”, a spus analistul militar, el precizând că a mai rămas un drum spre vest pe care li s-a spus civililor că pot pleca din Kiev.

”Această forţă adusă de Rusia acolo a fost distrusă, inclusiv marele avion Antonov, unul dintre cele mai mari avioane de transport trupe, a fost distrus de militarii din brigada de reacţie rapidă a Ucrainei”, a mai declarat Alexandru Grumaz.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult