Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ambulanţă în misiune, implicată într-un accident pe Valea Oltului. O persoană, rănită

O ambulanţă aflată în misiune, care avea pornite semnalele luminoase şi acustice, a fost implicată, sâmbătă, într-un accident rutier pe Valea Oltului, în zona localităţii Robeşti.

Un autoturism care circula în faţa autospecialei a virat stânga pentru a intrat într-o benzinărie. Traficul în zona accidentului este blocat, iar o persoană a fost rănită uşor, potrivit News.ro.

Centrul Infotrafic aunţă că, sâmbătă, o ambulanţă aflată în misiune a fost implicată într-un accident rutier pe Valea Oltului, la Robeşti..

”În urma evenimentului o persoană a fost rănită uşor”, anunţă Infotrafic, care precizează că circulaţia este blocată.

La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Vâlcea au precizat că ambulanţa avea pornite semnalele acustice şi luminoase, dar un autoturism care circula în faţa sa, pe direcţia Brezoi-Sibiu, a făcut viraj stânga pentru a intra într-o benzinărie.

Citește și
Salvare
Accident grav. O persoană a fost lovită de TIR pe trecerea de pietoni

De asemenea, poliţiştii au menţionat că pacientul transportat de ambulanţa implicată în accident a fost preluat de altă ambulanţă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult