Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Am înfrânt: Austria ne primește în Schengen cu porția, numai prin aer și pe apă. Aderarea propriu-zisă rămâne încă departe

Your browser doesn't support HTML5 video.

După lungi discuții și negocieri, Austria va accepta aderarea României la Spațiul Schengen. Potrivit unor surse guvernamentale, în luna martie vom fi în Schengen cu frontierele navale și cu cele aeriene.  

Surse guvernamentale susțin că oficialii de la Viena nu se vor mai opune primirii României în spațiul de liberă circulație. În discuțiile care au avut înaintea Crăciunului, dar și în ultimele 48 de ore, oficiali din partea României și a Bulgariei au negociat termenii aderării celor două state, mai ales că bulgarii nu mai întâmpină opoziția Olandei.

Din informațiile pe care le avem, Austria a agreat ca cele două state să fie primite în Schengen, existând o dată certă, respectiv luna martie a anului viitor. Însă această aderare este legată doar de frontierele maritime și aeriene.

Nu se știe când și dacă vom intra în Schengen și pe cale terestră

Nu există însă nicio perspectiva clară legată de aderarea pe frontiera terestră. De altfel, această lipsă de perspectivă a fost și motivul pentru care discuțiile au tergiversat.

Rămâne de văzut care va fi în final calendarul aderării. În schimbul intrării libere în rândul țărilor membre Schengen prin transportul aerian, Austria a cerut o protecție mai strictă a frontierelor externe terestre ale Uniunii Europene.

Citește și
Schengen
La câteva zile după ce dădea lecții României despre compromisurile Schengen, Bulgaria cedează în fața Ungariei. Ce a făcut

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult