Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Alpinistul Zsolt Torok a fost înmormântat cu onoruri militare

Your browser doesn't support HTML5 video.

Remarcabilul alpinist Zsolt Torok a fost înmormântat marți, la Arad, cu onoruri militare, iar pentru performanţele spectaculoase şi acţiunile sale civice, el a fost decorat post mortem cu Ordinul “Pentru Merit” în grad de Cavaler.

Anul trecut, alături de alţi doi alpinişti, Zsolt Torok deschidea un traseu în premieră mondială pe Himalaya.

Alături de familie şi prieteni zeci de alpinişti şi salvamontişti din ţară au venit marți la Arad să-l conducă pe ultimul drum pe Zsolt Torork, omul pe care l-au admirat foarte mult.

Adrian Lăcrăgean, alpinist: “Ne ştiam de 30 de ani. El a început la noi la club căţărarea şi am fost în foarte multe locuri împreună. Un băiat extraordinar, mai mult decât un alpinist de frunte, un om în adevăratul sens al cuvântului".

Mihaela Chiș, alpinist: L-am cunoscut pe Zsolt şi râdeam “băi Zsolt, pentru tine un vârf de 1.400 nu reprezintă ceva” şi el zice “ce? Sunt mândru că l-am urcat, că e de la mine din judeţ şi mă bucur pentru orice reuşită".

Citește și
Zsolt Torok
Mărturiile celor care au găsit trupul lui Zsolt Torok: ”Nu a avut nicio șansă”

Viorel Știrb, alpinist salvamont Hunedoara: “Era un om cald, care avea ce povesti. Avea o pasiune pentru munte, ceva deosebit. Păcat!"

Zsolt Torok a murit la 45 de ani şi a lăsat în urma lui performanțe extraordinare în alpinism şi a fost promotorul unor acţiuni de promovare a României în lume.

După slujba religioasă oficiată în foaierul Teatrului de Stat Arad, coșciugul a fost scos de militari şi dus către maşina mortuară.

Mihai Fifor, vicepremier: “O zi foarte grea pentru mine, pentru toţi cei care l-au cunoscut. Unul dintre marii romani ai acestei ţări, un om care în anul centenar a avut o singură dorinţă aceea de a duce drapelul României pe una din cele mai înalte creste din Himalaya şi a şi reuşit acest lucru. Nu am să uit niciodată".

Primăria Arad a hotărât că unul dintre parcurile oraşului să-i poarte numele alpinistului, iar un arădean a iniţiat o petiţie online ca o stardă din oraş să se numească Zsolt Torok, în amintirea acestuia.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult