Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Alexandru Rafila: A început să scadă numărul de teste COVID, ceea ce este anormal

Profesorul Alexandru Rafila atrage atenţia asupra faptului că numărul de teste pentru depistarea pacienţilor cu COVID-19 a scăzut cu 20% de la o zi la alta şi susţine, în acest context, că există "un blocaj”.

"S-a întâmplat un fenomen ciudat: brusc numărul de teste s-a stabilizat, între ghilimele. Am ajuns să testăm la fel atunci când aveam 10.000 de pacienţi infectaţi zilnic, ca şi atunci când aveam 5.000 de pacienţi. Mai mult, astăzi am aflat cu surprindere că chiar a început să scadă numărul de teste destul de mult, a scăzut într-o singură zi cu 20%, astăzi am avut aproape 8.000 de cazuri, am avut doar 30.000 de teste, ceea ce este anormal, pentru că, de fapt, există un blocaj undeva. Unde este acest blocaj? Blocajul cred că este undeva în zona Direcţiilor de Sănătate Publică care nu sunt încurajate să investigheze toate focarele epidemiologice, să identifice contacţii, să vadă dacă există cea mai mică simptomatologie care ar trebui să ducă la efectuarea unui test”, a afirmat Alexandru Rafila, marţi după-amiază, într-o conferinţă de presă susţinută la Ploieşti, transmite News.ro.  Acesta a precizat că printre măsurile care ar trebui luate se numără testarea periodică a personalului medical, nu doar a celui care intră în contact cu pacienţii cu COVID-19, iar testele rapide ar putea fi folosite, "cu condiţia ca acestea să fie de bună calitate”. Alexandru Rafila a atras atenţia şi asupra faptului că există "disproporţii” în ceea ce priveşte testarea şi numărul de pacienţi depistaţi de la un judeţ la altul. "Am ajuns pe locul 1 în Uniunea Europeană la proporţia cazurilor pozitive. Ieri, de exemplu, a fost de peste 40% proporţia testelor pozitive. Asta ce-mi arată? Că am luat la persoane simptomatice, dar nu m-am dus la nimeni din jurul lor, cam jumate era pozitivi, dar lucrul ăsta este foarte periculos, pentru că eu nu reuşesc să testez pe cine trebuie”, a mai afirmat Rafila. El a arătat că România înregistrează între 25 şi 43% teste pozitive, catalogând procentul drept unul "enorm” raportat la ceea ce se întâmplă în alte ţări din Uniunea Europeană.

Alexandru Rafila a intrat în Partidul Social Democrat în luna octombrie și a fost desemnat cap de listă pentru alegerile parlamentare din partea PSD București.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Citește și
Alexandru Rafila
Alexandru Rafila: Este posibil să apară al treilea val de Covid-19 în februarie-martie

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult