Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Proiectul radarelor fixe, criticat dur. ”Polițiștii vor deveni marionete în trafic”

Your browser doesn't support HTML5 video.

În timp ce în alte ţări europene radarele pot surprinde fără probleme şoferul care depăşeşte viteza legală, în România, unii parlamentari vor ca acestea să fie fixe, anunţate cu sute de metri înainte de locul în care au fost instalate.

Un proiect legislativ care modifică modul de acţiune al aparatelor radar a trecut de comisiile de specialitate şi va ajunge la vot în plen. „Mai cinstit ar fi să desfiinţăm limitele de viteză", spun oponenţii, în timp ce iniţiatorii consideră că nici pânda agenţilor nu a redus numărul morţilor de pe şosele.

Dacă proiectul va deveni lege, echipajele radar vor putea intra în acţiune doar după ce sunt presemnalizate cu panouri uriaşe, vizibile pentru şoferi. Și trebuie să fie la o distanţă de panou de mininum 500 de metri în localitate şi doi kilometri în afară ei. Şi doar pe această rază ar urma să aibă voie să-i înregistreze pe vitezomani şi, evident, să-i amendeze. Ai trecut de zona periculoasă, poţi continua să alergi pe şosele, susţin cei care s-au opus proiectului.

Ei cred că toate aceste condiţii vor duce la anularea punctelor de amendă pentru că şoferii vor contesta măsură şi vor susţine că au fost înregistraţi în „zona liberă". Proiectul prevede că poliţistul „înarmat" cu pistolul radar nu are voie să stea la o distanţă mai mare de 10 metri de maşina poliţiei.

Cătălin Drulă, USR: „Mai cinstit de asta ar fi fost să desfiinţăm limitele de viteză. Dacă legea va fi promovată, se poate merge cu orice viteză în România, nimeni n-o să mai fie amendat. Pisica să-şi pună clopoţei şi pene cât mai mari.”

Citește și
radar
”Dacă merg cu 160 km/h, iar vântul bate cu 120 km/h, ce viteză înregistrează radarul din boscheți?” Răspunsul MAI

Reprezentant al Asociației victimelor accidentelor rutiere: „Să-mi fie iertat limbajul, dar cred că poliţiştii vor deveni marionete în trafic, întrucât prezenţa lor nu va avea efect cu privire la comportamentul în trafic şi atunci sigur că vorbim de un dispreţ faţă de lege şi poliţişti.”

Nici această modificare nu ar schimba nimic în bine, cred şi şoferii de raliuri care ne arată, printr-un experiment simplu, cât de uşor poţi ajunge de la 100 la 50 de kilometri, cât să fii în legalitate. Chiar dacă asta presupune un risc uriaş pentru şofer sau pentru ceilalţi participanţi la trafic.

Iniţiatorul acestor modificări aduse Codului Rutier spune că regula nu s-ar aplica şi maşinilor de poliţie aflate în mers, care depistează cu aparatul radar un şofer care depăşeşte viteza.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult