Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Adolescentă de 17 ani, grav rănită în Masivul Postăvarul. Tânăra a fost preluată cu elicopterul din zona gondolei

O adolescentă în vârstă de 17 ani din Galați s-a accidentat grav, vineri, în zona gondolei din Masivul Postăvarul.  

Aceasta a a suferit un traumatism cranio-cerebral şi era în stare de inconştienţă la sosirea salvatorilor.

Poliţiştii din staţiunea Poiana Braşov efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a accidentat tânăra.

„La data de 30 decembrie 2022, în jurul orei 11.00, dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov a fost sesizat, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că o tânără, în vârstă de 17 ani, din judeţul Galaţi, s-ar fi accidentat în timp ce se afla în Masivul Postăvarul. Aceasta a fost preluată şi transportată la spital pentru investigaţii medicale. Poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Poiana Braşov efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs incidentul", a transmis comisar şef Alina Maria Ivan.

Pentru salvarea turistei, ISU Braşov a trimis elicopterul SMURD. Din cauza condiţiilor meteorologice, acesta a putut ateriza numai în zona lacului, tânăra fiind coborâtă până în locul de preluare de către salvamontişti.

Citește și
accident A6
Un bărbat a intrat cu maşina într-un parapet, pe autostrada A6, nodul de urcare pe A1. A fost luat cu elicopterul SMURD

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult