Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Acuzații grave în cazul gemenilor decedați după ce au fost externați din spital. Rezultatul autopsiei

Your browser doesn't support HTML5 video.

Autopsia a scos la iveală culpa medicală, în cazul bebelușilor gemeni morți săptămâna trecută, imediat după externarea din Spitalul de Pediatrie Brașov.

Medicii legiști au constatat că băiețelul și fetița au murit din cauza pneumoniei - adică boala cu care bebelușii se internaseră, și despre care medicii au susținut că fusese vindecată.

Revoltată, familia vrea să dea în judecată spitalul pentru malpraxis, iar procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Pe certificatele de constatare a decesului scrie că moartea celor doi bebeluşi a fost determinată de aceeaşi afecţiune: pneumopatie acută interstiţială. Este chiar boala cu care copiii fuseseră internaţi şi trataţi - băiatelul timp de 9 zile, iar fetiţa 5 zile. Filomea Lingurar, bunica gemenilor: "Am pierdut ceva ce mi-o fost drag. Am pierdut doi puişori care n-or avut nicio vină. Trebuia să mi-i ţină, dacă e un spital care face omul bine."

Consideraţi perfect însănătoşiţi, medicii nu au prescris bebeluşilor tratament după externare. Le-au recomandat doar Vitamina C.

Citește și
ambulanta
Anchetă în județul Brașov, după ce doi gemeni au murit la câteva zile de la externare

Oana Falup, medic specialist pediatru: "Copilul s-a externat sănătos, prin urmare, în condiţii de normalitate, în condiţii de sănătate nu luăm tratament, nici măcar preventiv."

Liviu Munteanu, director medical Spitalul de Pediatrie Brașov: "Ei au plecat din spital când medicii lor curanţi au constatat că sunt bine."

Bunica povesteşte că, la externare, se vedea ca bebeluşii nu sunt prea bine.

Filomena Lingurar, bunica gemenilor: "Zic, de ce îi mai faceţi injecţia asta? Zice, e un tratament pe care îl mai facem când se externează, e o injecţie. Dar zic, aerosolul ăsta de ce trebuie să îl mai punem la copil? Zice aşa trebuie, ţine-l dumneata că aşa trebuie. La externare? Da, la externare! L-am mai ţinut până să mi-l îmbrac!".

Revoltaţi, părinţii sunt decişi să dea în judecată spitalul pentru malpraxis, iar o asociaţie care lupta împotriva abuzurilor s-a oferit să-i ajute.

Codruţ Feher, Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor: "Exista o suspiciune enormă de malpraxis care se vede din avion. Nişte copii care sunt vindecaţi de pneumonie după 5 -9 zile de spitalizare sunt trimişi acasă fără indicaţii de tratament specifice, mor după 36 de ore..."

Procurorii au declanşat ancheta penala pentru infracţiunea de ucidere din culpă. Data find gravitatea cazului, dosarul a fost preluat de Parchetul Curţii de Apel Braşov.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult