Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Acţiuni de amploare ale DIICOT. Peste 300 de percheziţii la membrii unor grupări, mai mult de 400 de persoane vor fi audiate

Your browser doesn't support HTML5 video.

Poliţiştii şi procurorii DIICOT desfăşoară, miercuri dimineaţă, peste 50 de acţiuni operative în toată ţara, pentru destructurarea unor grupări criminale. Vor fi puse în executare peste 300 de mandate de percheziţie şi peste 400 de mandate de aducere.

În cadrul operațiunilor de amploare sunt vizate grupări infracţionale organizate, specializate în trafic de droguri, trafic de persoane şi de minori, exploatarea persoanelor vulnerabile, criminalitate informatică şi infracţiuni împotriva patrimoniului cu consecinţe deosebit de grave.

"Vor fi efectuate 34 acţiuni operative pe linia combaterii traficului de droguri, urmând a fi puse în executare: 193 mandate de percheziţie domiciliară şi 236 mandate de aducere; 13 acţiuni operative pe linia combaterii traficului de persoane şi minori şi a pornografiei infantile, urmând a fi puse în executare: 51 mandate de percheziţie domiciliară şi 76 mandate de aducere; 4 acţiuni operative pe linia combaterii criminalităţii informatice, urmând a fi puse în executare: 16 mandate de percheziţie domiciliară şi 24 mandate de aducere; 3 acţiuni operative pe linia combaterii macrocriminalităţii economico-financiare, urmând a fi puse în executare: 67 mandate de percheziţie domiciliară şi 74 mandate de aducere", precizează DIICOT.

Sunt vizate şi grupuri infracţionale implicate în săvârşirea altor fapte aflate în competenţa de investigare a DIICOT, care au activat pe teritoriul naţional sau cu componentă transfrontalieră.

"Percheziţiile de miercuri au scopul de a obţine probe despre activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată şi a altor persoane implicate în activităţi infracţionale asociate criminalităţii organizate, pentru tragerea lor la răspundere penală, precum şi identificarea bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor", arată DIICOT.

În primele nouă luni ale acestui an, au fost întocmite 1.162 de rechizitorii şi au fost încheiate 311 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, fiind trimişi în faţa instanţei 3.219 inculpaţi, dintre care 1.229 în stare de arest preventiv. Totodată, au fost întocmite 143 de rechizitorii şi acorduri de recunoaştere a vinovăţiei în care s-a reţinut infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, alături de alte infracţiuni de competenţa DIICOT, fiind trimişi în judecată 907 inculpaţi, dintre care 431 în stare de arest preventiv, se menţionează în comunicatul de presă.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult