Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Accidente grave pe șoselele din țară din cauza ploilor abundente. Mai mulți morți

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ploile torenţiale au provocat, joi, în doar câteva ore, accidente grave pe şoselele din ţară. Mai mulţi oameni şi-au pierdut viaţa din cauza drumurilor umede.

În Sinaia, un bărbat de 62 de ani a murit după ce maşina pe care o conducea a derapat şi s-a izbit de un autocar, apoi a plonjat într-o râpă. Doi oameni au pierit și în Brăila când microbuzul în care se aflau a intrat într-un TIR. Iar în Buzău o şoferiţă a fost grav rănită după ce maşina unui şofer, care n-a mai văzut drumul din cauza ploii, a ajuns pe contrasens și a izbit autoturismul ei.

Unul dintre accidente s-a petrecut pe DN1 la ieşirea din Sinaia către Buşteni. Poliţiştii bănuiesc că şoseaua umedă a făcut ca maşina bărbatului de 62 de ani să derapeze, să intre pe contrasens şi să se izbească de autocarul în care se aflau turişti francezi. Maşina a căzut apoi, într-o râpă, aproximativ 10 metri. Loviturile i-au fost fatale şoferului.

Doi oameni au murit şi în Brăila, pe DN 22, după ce un microbuz s-a lovit de un TIR tot din cauza carosabilului umed.

O dubă care circula către Bucureşti a lovit frontal o maşină care mergea către Buzău, dar şi un alt autoturism care ieşea de pe un drum secundar. Şoferul autoutilitarei spune că ploua foarte tare şi nu a putut frâna pentru a evita impactul, după ce a intrat pe contrasens.

Citește și
autocar
Autocar cu turişti francezi, implicat într-un accident la Sinaia: un mort

"Mi-a pus unul frână în faţă, am pus şi eu frâna şi m-a întors şi am intrat în ea. M-a întors pe ploaia asta", a declarat șoferul.

Şoferiţa maşinii lovite a fost descarcerată şi transportată de urgenţă la spitalul din Buzău, cu răni grave.

"A derapat datorită condiţiilor meteo rutiere şi neadaptării vitezei la condiţiile meteo rutiere a patrus pe sensul opus de mers", a transmis Remus Nicula, IPJ Buzău.

Tot în Buzău, la câţiva kilometri distanţă de locul primului accident, un TIR care a derapat în acelaşi fel a intrat într-o staţie PECO şi s-a oprit la doar câţiva metri de pompele de benzină. Din rezervorul TIR-ului s-a scurs motorina, iar staţia a fost evacuată de urgenţă şi pompierii au izolat zona.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult