Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Accident mortal în Galați. Un bărbat de 53 de ani care mergea pe carosabil a murit călcat de mașină

Un bărbat de 53 de ani din judeţul Galaţi a fost accidentat grav duminică, în timp ce mergea pe carosabil, în localitatea Dobrineşti, comuna Nicoreşti.  

Victima a murit în drum spre spital, informează IPJ Galaţi.

„Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Tecuci s-a stabilit faptul că un bărbat cu vârsta de 28 de ani, domiciliat în comuna Boteşti, judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 252, pe raza satului Dobrineşti, având direcţia de deplasare către Drumul European 581, ar fi surprins şi accidentat grav un bărbat, de 53 de ani, din comuna Nicoreşti, care se afla pe partea carosabilă. La faţa locului au intervenit şi echipaje medicale, care au preluat bărbatul accidentat, însă în drum spre spital acesta a decedat", potrivit IPJ Galaţi.

Conducătorul auto deţine permis de conducere valabil, iar al testarea pentru consumul de alcool, precum şi la cea cu privire la consumul de substanţe psihoactive rezultatele au fost negative. În zona producerii accidentului traficul rutier nu a fost blocat sau restricţionat.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă, urmând ca în cursul cercetărilor să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest eveniment rutier.

Citește și
mașina ambulanță ro
Un mort şi patru răniţi într-un accident rutier produs în judeţul Vâlcea

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult