Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Accident între un microbuz și o mașină, în județul Sibiu. 12 persoane, dintre care 8 copii, au ajuns la spital

Un accident rutier grav s-a produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe A1, sensul Sebeș – Sibiu. 12 persoane, dintre care 8 copii, au ajuns la spital după ce un microbuz a intrat în coliziune cu un autoturism.

Evenimentul a avut loc în jurul orei 03:00, în apropiere de Săliște, județul Sibiu.

„Din cercetările efectuate a rezultat că șoferul unui microbuz transport persoane, de capacitate 8+1, pe fondul neatenției în conducere, a intrat în coliziune cu un autoturism condus în fața sa și pe care l-a proiectat apoi în parapetul din dreapta”, au explicat reprezentanții IPJ Sibiu, potrivit turnulsfatului.ro.

La fața locului au intervenit trei echipaje SMURD o autospecială de transport victime multiple și o autospecială de stingere.

Cei 11 pasageri din microbuz, dintre care 8 minori, precum și șoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Avrig, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Citește și
acc vrancea
Grav accident în Vrancea, cu două TIR-uri și un autoturism care intrase în depășire. FOTO

„Din fericire cei opt minori cu vârste cuprinse între 9 și 16 ani, nu au fost răniți, însă pentru siguranță, au fost transportați la CPU Luther. Minorii au fost însoțiți de o femeie în vârstă de 36 de ani care prezenta contuzii minore”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu.

Șoferul microbuzului, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Buzău a fost sancționat cu amendă în valoare de 870 de lei pentru transportul mai multor persoane în autovehicul decât este prevăzut prin construcție.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs acest accident.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult