Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Accident în apropiere de Drobeta Turnu Severin. Un TIR condus de un șofer ucrainean a fost lovit în plin de o locomotivă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un șofer din Ucraina a scăpat teafăr, după ce o locomotivă a lovit în plin TIR-ul pe care-l conducea în apropiere de Drobeta Turnu Severin.

Bărbatul coborâse din mașină pentru a se lămuri pe unde trebuie s-o ia, după ce sistemul GPS l-a dirijat gresit. Peste doar câteva secunde, trenul a lovit cabina masinii de mare tonaj.

Accidentul s-a produs în jurul orei 06:00, pe raza comunei Șimian, județul Mehedinți. Mecanicii locomotivei spun că au fost luați prin surprindere, mai ales că era întuneric, și n-au putut frâna din timp.

Mecanic de locomotivă: "Zice că are GPS și GPS-ul l-a băgat aici".

Reporter: "L-a băgat GPS-ul pe zona asta?".

Citește și
accident tir
Imagini incredibile cu un TIR care târa o mașină după el, fără ca șoferul să realizeze că făcuse un accident. VIDEO

Mecanic de locomotivă: "Da".

Reporter: "Și el trebuia de fapt să circule pe european?".

Mecanic de locomotivă: "Da, bineînțeles".

Șoferul de 43 de ani a coborât pentru a-și da seama pe unde poate continua drumul. Peste doar câteva clipe, o locomotivă care circula pe ruta Craiova - Drobeta Turnu Severin a lovit cabina TIR-ului în plin. Bărbatul a apucat să se îndepărteze și a scapăt nevătămat.

Mecanic locomotivă: "Cred că nu a mai putut să o scoată de aici, el a intrat greșit aici. A intrat greșit și s-a zăpăcit, s-a dat jos din TIR și l-am văzut, am frânat, dar locomotiva nu se frânează așa. L am lovit în plin".

Înainte să ajungă pe calea ferată, șoferul a lovit două mașini parcate de localnici pe o stradă îngustă.

Agent șef adjunct Florin Fundeanu, IPJ Mehedinți: "În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale". Pe numele șoferului ucrainean a fost deschis dosar penal pentru distrugere din culpă. Inclusiv locomotiva a fost avariată, dar și-a putut continua cursa. Traficul feroviar a fost blocat aproximativ o oră și jumătate.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult