Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Accident grav în Vâlcea. 2 morți, printre care un fost politician, și 3 răniți

Fostul prefect de Sibiu, Ilie Mintea a murit, joi seară, într-un accident ruter produs pe DN 7, în județul Vâlcea. În urma impactului, o altă persoană și-a pierdut viața, iar alte 3 au fost rănite, scrie Turnul Sfatului.

În accident au fost implicate două autoturisme care au intrat în coliziune frontală.

Unul dintre autoturisme încerca să depăşească un TIR şi a lovit frontal un automobil ce se deplasa din sens opus.

"Potrivit primelor cercetări, accidentul rutier mortal a avut loc în jurul orei 21,45, pe DN7, la kilometrul 161+200 de metri, în localitatea Milcoiu. Se pare că şoferul unui autoturism ce se deplasa din direcţia Râmnicu Vâlcea - Piteşti, a vrut să depăşească un TIR, moment în care a intrat în coliziune frontală cu un autoturism marca Ford, ce circula din sens opus. În urma impactului, şoferul autoturismului Ford a decedat, iar alte patru persoane au fost rănite", au spus reprezentanţii IPJ Vâlcea.

La faţa locului, în sprijinul victimelor, s-au deplasat trei echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vâlcea şi un echipaj de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea. Pompierii au intervenit pentru descarcerarea uneia dintre victime.

Citește și
Accident Constanta
Accident grav la Constanța. O tânără însărcinată a ajuns la spital

Pe durata cercetărilor la faţa locului, timp de câteva zeci de minute, traficul rutier în zonă a fost blocat total.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult