Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Accident grav în Giurgiu. Trei persoane au fost rănite după ce două mașini s-au ciocnit

Trei persoane au fost rănite, duminică seară, în urma unui accident produs în municipiul Giurgiu, unde două autoturisme s-au ciocnit. Toate cele trei victime au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital.  

Accidentul a avut loc duminică, pe şoseaua Bălănoaiei, unde două autoturisme s-au ciocnit. În urma impactului, ambele maşini au fost proiectate în afara carosabilului.

„La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD şi două SAJ. Echipajele medicale au preluat un bărbat, în vârstă de 72 de ani, şi două femei, de 31 şi 42 de ani. Toate persoanele erau conştiente şi cooperante; fiind transportate la spital”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, deconectând bornele de la bateriile autoturismelor. Urmează ca Poliţia să stabilească, în urma cercetărilor, împrejurările în care a avut loc evenimentul.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult