Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Accident cu 7 răniți, după ciocnirea a 5 autovehicule, pe DN2. S-a activat Codul Roșu de Intervenții

Şapte persoane au fost rănite, joi, după ce patru autovehicule şi o autoutilitară s-au ciocnit, joi, pe Drumul Naţional 2 A, la Ţăndărei, judeţul Ialomiţa.

Un şofer nu s-a asigurat la ieşirea dintr-o parcare, autoturismul fiind lovit din lateral de o maşină care circula regulamentar, iar din impact autoturismul vinovat a ricoşat în alte trei aflate în apropiere, scrie News.ro.

Potrivit reprezentanţilor ISU Ialomiţa, un accident s-a produs, joi, la la popasul Strachina, în afara oraşului Ţăndărei, cu declanşarea Planului Roşu de Intervenţie.

”Au fost implicate 4 autoturisme şi 1 autoutilitară şi au rezultat 7 victime. O victimă a avut nevoie de manevre de descarcerare. Au fost cinci adulti şi doi copii de 10, respectiv 16 ani”, au precizat reprezentanţii ISU.

Pentru salvarea victimelor au intervenit forţe de la Garda Ţăndărei şi Garda Slobozia cu mai multe autospeciale, 19 subofiţeri si un ofiţer, precum şi forte de la SAJ Ialomiţa cu 5 ambulanţe.

Citește și
autocar
Autocar cu turişti francezi, implicat într-un accident la Sinaia: un mort

Toate persoanele au primit îngrijiri medicale la faţa locului şi au fost transportate la Spitalul de Urgenţă Slobozia, după care a fost ridicat Planul Roşu.

Reprezentanţii Centrului Infotrafic au precizat că unul dintre autovehiculele implicate nu s-a asigurat la ieşirea dintr-o parcare, moment în care a fost lovit din lateral de cel de-al doilea care circula regulamentar, iar din impact autoturismul vinovat a ricoşat în alte trei aflate în apropiere.

Circulaţia rutieră a fost blocată total pentru efectuarea cercetării locului faptei, în prezent circulându-se alternativ pe nun fir.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult