Modifica setarile cookie
Toate categoriile

A patra zi de coşmar pentru românii din Samothraki. "S-a instalat starea de panică"

Your browser doesn't support HTML5 video.

O vacanță în Grecia devine dramatică pentru sute de români, blocați pe Insula Samotraki, din nordul țării.

De 4 zile niciun feribot nu a mai adus turiști pe continent, iar cei care și-au terminat concediile nu pot pleca acasă.

Inițial, au aflat că s-a stricat feribotul. Marţi li s-a spus că bate prea tare vântul. Mulți dintre ai noștri, au rămas fără bani și au fost cazați de autorități în niște școli.

Pentru că totul să arate că un coșmar în port a izbucnit și un incendiu violent. Iar aseară, s-a iscat și un conflict la sediul Gărzii de Coasta.

 

Citește și
turisti Grecia
Mărturia unui turist român blocat de patru zile pe insula Samothraki: "Dorm prin maşini"
Scandal între români şi poliţiştii greci, pe Samothraki

 

Ajunși la capătul răbdării, turiștii români s-au dus la sediul Gărzii de Coasta să ceară informații. Acolo ar fi avut loc și un scandal între aceștia și polițiștii locali.

Turistă: "Spiritele au fost foarte încinse astăzi și a fost un conflict. Unul dintre români era în interiorul instituției, i-au închis ușile și au încercat să-l rețină. Nu știu cum s-a soluționat până la urmă. Așteptăm și noi vești în continuare." Cristian și Lili sunt doar doi dintre sutele de români blocați pe insula Samothraki. Au mers acolo pe post de ghizi, împreună cu alți 12 turiști, că să escaladeze vârful Fengari.

Trebuiau să se întoarcă marţi însă ajunși în port au constatat cu stupoare că niciuna dintre nave nu pleacă spre continent. Cristi Minculescu, turist: "Deja se știa că nu se va circula cu ferribotul pentru că e stricat și al doilea. A venit unul închiriat. Nu a putut să acosteze în port din cauza mărimii și din cauza valurilor. Mașinile, da, sunt în port. Cred că duminică seară le-am dus noi. Alții le duseseră înaintea noastră."

 

Hotelurile exploatează situaţia românilor blocaţi pe insulă de 4 zile

Oamenii au fost nevoiți să-și prelungească șederea. Cei care mai aveau bani și-au luat încă una, două sau chiar trei nopți de cazare. Alții, mai puțin norocoși, au dormit fie pe jos, fie în mașinile parcate chiar în portul din Samothraki. Lili Minculescu, turistă: "Situația este oarecum împărțită între persoane care au ajuns cu bugetul la limită și acolo automat s-a instalat și starea de panică și persoane care mai au ceva rezerve și încă își mai permit să-și păstreze optimismul. Beneficii din partea hotelierilor nu au fost pentru că au profitat de aceste zile ca omul să te stoarcă de ultimul bănuț și să le acopere și lor parte din pierderi - pentru că au fost. De la minsiunea consulară am mai primit informații că ar există 5-6 taverne care sunt dispuse să ofere câte o masă gratuită turiștilor, dar să știți că au fost colegi de-ai noștri din grup care au mers la acele taverne și nu au beneficiat de acest discount. De acest beneficiu." Cristi Minculescu: "Toată lumea cred că a cheltuit bani în plus. Mai puțin cei care au dormit în mașini, dar și cei din mașini au trebuit să mance și fiecare și-a cheltut banii. Bani în plus."

Autoritățile au încercat să-i liniștească pe turiști și le-au promis că vor trimite joi o navă rapidă, de mici dimensiuni, care va efectua mai multe curse dinspre insula spre continent.

Cei aflați pe insula spun că ambarcațiunea ar fi doar pentru oameni, nu și pentru mașini, însă, pentru moment, nu au nicio certitudine.

Aceasta ar urmă să preia câte 40 de mașini și 150 de oameni. Deocamdată acest lucru nu este posibil din cauza valurilor mari, cauzate de vântul puternic.

Turist: "Pe de o parte ni se spune că e vorba despre vânt, care într-adevăr e foarte puternic aici, pe de altă parte, că s-au stricat motoarele feriboturilor, e ciudat să se strice la două în același timp. Dar, în fine, luăm informațiile așa cum sunt, de fapt comunicarea lasă de dorit."

Ministerul Afacerilor Externe nu a transmis până acum un comunicat oficial de presă. Pe pagina ministerului însă, turiștii au fost informați de acum patru zile de această situație. Încă de vinerea trecută pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe a fost publicată o informație de călătorie care îi anunță pe turiștii români că circulația spre insula Samothraki este întreruptă temporar din cauza unei defecțiuni apărute la nava ce asigura transportul pe mare al autovehiculelor. Tot acolo sunt afișate și numerele de telefon la care românii blocați pe insula pot să ceară asistență consulară. Turiștii aflați pe insula Samothraki, în mare parte greci și români, s-au confruntat ieri și cu un incendiu de vegetație izbucnit chiar în port.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult