Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cea mai mare rețea de trafic de droguri din Marea Britanie. 13 bărbați arestați

Treisprezece bărbaţi au fost arestaţi marţi în Regatul Unit în cadrul unei anchete privind cea mai vastă reţea de trafic de droguri descoperită vreodată în această ţară.

Valoarea narcoticelor capturate se ridică la câteva miliarde de lire sterline, a anunţat Agenţia Naţională pentru Combaterea Criminalităţii de la Londra (NCA), relatează Press Association şi AFP.

Bărbaţii arestaţi, cu vârste cuprinse între 24 de ani şi 59 de ani, sunt bănuiţi de apartenenţă la filiala britanică a unei grupări infracţionale internaţionale ''bine stabilite'', care a importat din Olanda peste 50 de tone de heroină, cocaină şi canabis, în valoare de ''mai multe miliarde de lire sterline'', folosind ''societăţi-paravan olandeze şi britanice'', a menţionat NCA într-un comunicat.

Arestările au avut loc la Londra, Manchester, Stockport, St. Helens, Warrington, Bolton, Dewsbury şi Leeds, transmite AGERPRES.

Un indiciu al amplorii acestei reţele de trafic de droguri l-a reprezentat interceptarea, în septembrie 2018, a trei transporturi ce conţineau 351 kilograme de cocaină, 92 kilograme de heroină, 250 kilograme de canabis şi 1,85 tone de haşiş, în valoare totală de 38 milioane de lire sterline (42,3 milioane de euro) în cazul revânzării.

Citește și
Reţea de traficanţi de droguri, în Târgu Jiu
Reţea de traficanţi de droguri, în Târgu Jiu. Ce au găsit poliţiştii în ascunzătoarea lor

NCA crede că în numeroase alte ocazii reţeaua de traficanţi a importat droguri în Regatul Unit în perioada februarie 2017-octombrie 2018, stupefiantele fiind ascunse în încărcături de legume şi sucuri transportate în containere via porturile britanice.

''Bănuim că aceşti bărbaţi erau implicaţi într-o operaţiune la scară industrială - cea mai mare descoperită vreodată în Regatul Unit -, importând tone de droguri mortale care erau distribuite unor grupări infracţionale din ţară'', a explicat Jayne Lloyd, comandantă regională în cadrul NCA.

În această anchetă, patru bărbaţi şi două femei au fost arestaţi în aprilie în Olanda pe baza unor mandate de arestare europene. Cei şase aşteaptă extrădarea în Regatul Unit.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult