Modifica setarile cookie
Toate categoriile

200 de milioane de euro pentru românii care nu pot tăia lemn din pădurile lor. CE a aprobat schema de ajutor

Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 200 milioane euro menită să îi despăgubească pe proprietarii de păduri pentru lemnul pe care nu l-au tăiat, ca urmare a unor restricţii ecologice obligatorii.

Restricţiile la exploatarea lemnului impuse proprietarilor care deţin suprafeţe de pădure au drept obiectiv oprirea fenomenului de degradare a biodiversităţii şi inversarea lui, îmbunătăţirea serviciilor ecosistemice şi păstrarea habitatelor şi peisajelor.

Sprijinul va lua forma unor granturi directe acordate proprietarilor de păduri private. Schema de ajutoare se va încheia la 31 decembrie 2027. Valoarea ajutorului pe beneficiar va fi calculată pe baza preţului mediu al metrului cub de lemn şi a volumului mediu anul de pădure neexploatată pe hectar şi pe an.

Comisia a evaluat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, în special în temeiul Orientărilor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat şi al articolului 107 alineatul (3) litera c) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care le permite statelor membre să sprijine dezvoltarea anumitor activităţi economice în anumite condiţii. Comisia a constatat că schema este necesară şi adecvată pentru a încuraja regenerarea pădurilor. În plus, Comisia a concluzionat că schema este proporţională şi nu va avea efecte negative nejustificate asupra concurenţei şi a schimburilor comerciale din UE. Pe această bază, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult