Modifica setarile cookie
Toate categoriile

20 de bunici au beneficiat de terapii de grup într-o tabără pentru pacienții cu Alzheimer

Your browser doesn't support HTML5 video.

Prima tabără din România pentru pacienți cu Alzheimer a fost organizată zilele acestea în județul Cluj.

Evenimentul face parte din proiectului „ȚINE(mă) MINTE!”, inițiat de Asociația Zi de Bine, împreună cu Societatea Română de Alzheimer. Astfel că, 20 de bunici au beneficiat de terapii de grup, jocuri, dar și ore de dans şi muzică.

Așa au decurs majoritatea orelor petrecute în tabără. Cu voie bună și multă socializare. Astfel de activități sunt rar întâlnite la noi în țară, în special pentru bolnavii de Alzhaimer.

Melania Medeleanu, președinte asociația „Zi de bine”: „Aparținătorii care duc greu în aceste lupte au avut parte în aceste trei zile, pe de-o parte, de sfaturi din partea specialiștilor, lucruri despre care nu știau foarte multe.”

Lipsa de sprijin, dar și apăsarea emoțională, îi poate face pe cei care au în familie astfel de cazuri să cedeze. Este nevoie de multă înțelegere și răbdare pentru a putea face față situației.

Citește și
Bătrânii dintr-un un cămin din SUA fac terapie cu o vacă. Dolly, bucuria bolnavilor de alzheimer și parkinson
Bătrânii dintr-un un cămin din SUA fac terapie cu o văcuță. Dolly, bucuria bolnavilor de Alzheimer și Parkinson

Cristian Erdei, medic psihiatru: „Jocul acesta poate să impacteze atât pacienții cât și aparținătorii. În final, un om epuizat fizic și psihic care ajută un alt om, evident capacitatea de a ajuta scade enorm, și atunci este o pierdere de ambele părți.”

Aparținătorii spun că de multe ori simt că devin părinți pentru cei care le-au dat viață. Emilia a venit în tabără cu mama ei, însă acum o vede ca pe un copil. Spune că nu și-ar fi imaginat vreodată că muzica sau jocurile ar putea să îmbunătățească starea de sănătate a mamei sale.

Pop Cornelia, aparținător: „Am învățat cum să ne comportăm cu ei, să ne dăm seama ce înseamnă frica de necunoscut, de catastrofă la un moment dat, pentru că nu poți anticipa ce se va întâmpla. Și să știm cum să ne comportăm cu ei.”

Alzheimer este o boală neuro-degenerativă cronică, care se agravează treptat în timp, fiind cauza a 60–70% în bolile de demență. Studii recente arată că una din 20 de persoane de peste 65 de ani de la noi din țară are o formă de demență. Cel mai frecvent simptom este dificultatea de a-și aminti evenimentele recente. Acest lucru îi face pe mulți să devină tot mai puțin sociabili.

Șoanca Emilia Maria, psihoterapeut: „Îi ajută în primul rând să socializeze, le și mențin abilitățile de interacțiune socială, dar și cele de a vorbi, de a empatiza, aspecte care dispar atunci când tulburarea înaintează.”

Organizatorii spun că au în plan ca în viitor astfel de tabere să fie făcute într-un număr cât mai mare, în toate județele din țara noastră.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult