Modifica setarile cookie
Toate categoriile

11 cetăţeni români şi familiile acestora au fost evacuaţi din Fâșia Gaza. Comunicatul MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă, luni seară, că 11 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, prin punctul de frontieră Rafah.

Potrivit MAE, evacuarea a fost posibilă în urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah.

Cele 11 persoane au fost preluate de către echipa consulară mobilă a Ambasadei României în R.A. Egipt care i-a însoţit până la Cairo, de unde vor fi îmbarcaţi spre România, în perioada următoare.

De asememnea, MAE anunţă că, până în prezent, 313 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza

”MAE menţine contactul cu autorităţile israeliene şi egiptene în vederea facilitării evacuării şi a altor cetăţeni români şi membri de familie în cazul în care vor mai fi alte solicitări, în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate”, a mai transmis MAE.

Citește și
romani gaza
MAE: Alți 12 români şi membri de familie au fost evacuați din Fâşia Gaza

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult