Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tânărul IT-ist care vrea să schimbe lumea. Cum va îmbina informatica cu psihologia și sociologia

Your browser doesn't support HTML5 video.

Născut pe 1 decembrie, cu doar câteva ore înainte de PRO TV, un tânăr IT-ist vrea să îmbine lumea informaticii cu psihologia și sociologia.

 

Andrei Dogaru a absolvit șef de promoție la Cluj și lucrarea de licență a fost un joc menit să îi scoată pe tineri din starea de depresie. De curând, a accesat fonduri europene cu care să dezvolte noi platforme, destinate tinerilor. Folosește computerul de la 10 ani și se gândește că e nevoie mai mult ca oricând ca oamenii să fie informați despre riscurile din mediul online. În era tehnologiei, Andrei vorbește despre tentațiile și iluziile din social media și ar vrea ca părinții să fie bine consiliați, înainte să-și lase copiii în lumea virtuală.

Andrei Dogaru s-a născut în aceeași zi cu PRO TV, pe 1 decembrie 1995, la ora 8 dimineața. Și parcă pentru a marca importanța acestei zile, ne-a dat întâlnire în fața porții principale de intrare de la cetatea Alba Carolina, pe un drum plin de istorie. Andrei este absolvent de IT și a terminat șef de promoție la Universitatea din Cluj. Tocmai a primit o aprobare pentru un grant de 100.000 de euro, pe care să îi investească în soluții și platforme IT. S-a remarcat încă de mic prin dorința de a îmbina lumea informaticii cu psihologia. A citit mult, despre ambele domenii, calculator a avut de pe la 10 ani, iar mai târziu, la facultate, lucrarea sa de licență a fost un joc inventat de el, al cărui rol este să îi salveze pe oameni din depresie. Spune că s-a bazat pe mitul peșterii lui Platon și pe propriile trăiri și experiențe de viață, când i-a venit ideea acestui joc.

Andrei Dogaru: „Jocurile au fost în copilărie modul meu de a te retrage și am vrut să ajute persoanele, cum m-au ajutat pe mine. Eroul se află în întuneric și caută să iasă la suprafață și poate să fie comparat cu o etapă a depresiei."

Citește și
andreea esca
Primul jurnal Știrile PRO TV prezentat de Andreea Esca, pe 1 decembrie 1995

La 25 de ani, Andrei spune că în era tehnologiei, al mediului online și al platformelor de socializare, oamenii sunt mai vulnerabili și mai predispuși să cadă în depresie, de la o vârstă fragedă, deși aparent se pot conecta cu persoane aflate la celălalt capăt al lumii.

Andrei: „Putem foarte ușor să pretindem că viața noastră este ok, e în regulă, că putem să postăm momentele de fericire, să jucăm teatru. Trebuie să fim atenți dacă ne bazăm doar pe conexiunea virtuală, că avem nevoie de suportul fizic, avem nevoie de persoanele care sunt lângă noi, și acum mai mult ca niciodată." Andrei a absolvit un liceu german din Alba Iulia și spune că a avut după adolescență o perioadă de deznădejde. A rămas fără prieteni, face parte dintr-o generație în care unii dintre colegii săi s-au stabilit peste hotare, alții, în orașele mari. Spune că dacă rămân singuri și se refugiază pe internet, tinerii caută validare în mediul respectiv și atunci când aceasta nu vine, apare o mare problemă, iar în fața multor calculatoare se află persoane deprimate.

Andrei: „Oamenii care postează își postează momentele de fericire. Tu vizualizezi acele momente de fericire și te gândești ce viață frumoasă au și ce viață mai puțin frumoasă, poate, o am eu și îți creează un sentiment neplăcut, fals, că viața altora e mai bună decât viața ta. E important foarte mult caracterul pe care îl dezvoltăm. Sunt importante experiențele, aptitudinile pe care le dezvoltăm."

Andrei da dovadă de multă maturitate atunci când explică despre riscurile din social media. Mărturisește că el și-a găsit sprijinul în părinții și fratele său și s-a apucat de citit studii de psihologie. Astăzi are curajul să vorbească despre propria experiență și susține că toți cei din tânăra generație ar trebui să fie învățați să acepte să fie deschiși și să își recunoască vulnerabilitatea.

Andrei: „Am avut momentele alea, pot să zic așa, de deznădejde. Nu m-am apropiat așa de tare de depresie, dar am fost în direcția aceea. Dar nu cu dragă, dragă, ci mai degrabă cu o scuturare. Trezește-te, poți mai mult!"

Cu banii primiți va angaja cinci persoane în noul său start-up și spune că se gândește să creeze o platformă online, în care să coopteze diverși specialiști psihologi, sociologi, un portal prin care părinții și copiii să poată fi îndrumați cum să se ferească de eventuale riscuri din online, mai ales la vârste mici.

Andrei: „Un copil nu cred că poate face față dacă e bombardat cu atâtea informații și nu sunt filtrate. Pentru ei poate fi copleșitor. Avem limita de vârstă și la fumat, ar trebui trebui să fie și pentru copii, pe partea de social media, în opinia mea. Eu nu mi-am făcut Facebook decât când am ajuns la facultate și asta pentru că aveam nevoie să intru pe grupul de Facebook al secției. Până unde punem limita, aici trebuie să fim atenți. Când comtrolăm aparatul și când ne controlează el pe noi."

Pare ciudat ca aceste idei să vină tocmai de la un om de IT.

Andrei: „Ar trebui să fim cu persoane care sunt mai mult lângă noi decât cu cele care nu sunt lângă noi. Dacă sunt la masă și îmi scot telefonul, am înțeles că e un semnal în subconștient că telefonul e mai important decât persoana care e în fața mea."

Iubește animalele și povestește că e tare bucuros de câțiva ani, de când familia lui s-a mutat de la bloc la casă, pe un deal de lângă Alba Iulia, de unde se vede și orașul Sebeș.

Locuiește pe colinele unde părinții îi aduceau pe el și fratele mai mic, la săniuș, iar în fața casei, Andrei și-a ajutat tatăl să încropească o mică plantație de mure.

Andrei: „Meritul principal e al tatălui, dar la cules, toți, toată lumea. La irigat, la fel. Foarte interresant că înainte să avem terenul ăsta, veneam dincolo de gard și am stat pe aici, pe lângă teren."

Tatăl lui Andrei este polițist criminalist și de câțiva ani conduce Inspectoratul de Poliție Județean Alba, iar mama sa lucrează la relații cu publicul, în Consiliul Județean. Fratele mai mic, o fire la fel de studioasă, povestește că în anii de gimnaziu, Andrei reușea să îl ferească de bullying cu vorba, discutând cu cei din anturajul lor.

Lia Dogaru, mama lui Andrei: „Sunt o generație care trebuie mai mult implicată. Să nu îi lăsăm deoparte, că sunt tineri."

Andrei Dogaru lucrează cu internetul, cu tehnologia, nu le respinge ci dimpotrivă, le mânuieste cu succes, dar vrea să atragă atenția și să informeze, să consulte specialiști și să arate celor din jur că poate vorbi și din proprie experiență. Un tânăr introvertit, care a dorit să îi ajute pe cei din jur și susține că asta ar trebui să-i anime pe toți cei din generația lui, o generație care are toată libertatea să se refugieze pe rețelele de socializare.

Andrei: „Poți să ai potențial enorm, dar dacă nu ai dorință, voință de face, de a-l pune în aplicare, potențialul e zero. Trebuie să vrem mai mult, să facem. E nevoie să fim responsabili pentru noi, să fim responsabili pentru lucrurile care sunt în jurul nostru, să nu ne mai victimizăm atât de mult. Ce ne lipsește? Să fim uniți și să dorim și binele din jurul nostru."

Într-o lume dominată de asaltul tehnologiei, Andrei Dogaru pune accent pe empatie. Într-o eră a globalizării, în care societățile moderne suferă de boli moderne, de stres și depresie, un tânăr român ar vrea să construiască un produs care să ajute. O rețetă care să ajungă la ochii și urechile celor interesați, tot prin intermediul internetului.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult