Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mesajul șefului MApN, cu ocazia Zilei Naționale: "Depăşim împreună orice obstacol!"

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a României, în care arată că această sărbătoare ne obligă pe toţi să privim responsabil la ceea ce facem pentru ţară.

"1 Decembrie ne aduce aminte de istoria noastră zbuciumată, de modul în care am ştiut să ne păstrăm fiinţa naţională chiar şi în cele mai dificile momente. 1 Decembrie este şi un moment de bilanţ, un moment în care ne gândim la viitor, la viitorul României, la ceea ce vrem pentru copiii şi tinerii noştri. Prin urmare, rememorarea datei de 1 Decembrie 1918 ne obligă pe toţi să privim responsabil la ceea ce facem pentru România. Gândurile mele se îndreaptă spre memoria acestor suflete care au crezut în România Mare şi au considerat că nimic nu este puţin pentru a reda libertatea românilor în a-şi hotărî propriul destin, destin care astăzi ne arată că România este pe drumul cel bun, prin şi cu oamenii ei", afirmă ministrul Apărării într-un mesaj video postat pe Facebook, potrivit Agerpres.

El a afirmat că în contextul pandemiei de COVID-19, mesajul Armatei României este: "depăşim împreună orice obstacol".

"Sunt mândru de militarii care se află în teatrele de operaţii, de militarii care participă la misiuni pe teritoriul naţional, de medicii militari care au dovedit încă o dată că sunt elita, de personalul civil, de studenţii şi liceenii militari care s-au implicat în acţiuni de voluntariat. Un gând bun şi de recunoştinţă pentru familiile militarilor, cărora le transmit să rămână unite ca până acum. Dragi români, vă mulţumesc că sunteţi responsabili, vă mulţumesc că vă pasă. Mulţi dintre dumneavoastră aţi înţeles că suntem într-un război, un război cu un duşman nevăzut, imprevizibil care ne-a făcut să reevaluăm mecanisme, proceduri în paradigma naţională de funcţionare a statului român, dar şi să ne readaptăm stilul de viaţă cotidian. (...) Mesajul pe care Armata României îl transmite astăzi este unul puternic: ne îndeplinim misiunile asumate, depăşim împreună orice obstacol! România, fii puternică! La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!", spune Nicolae Ciucă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

Citește și
Ludovic Orban
Mesajul lui Ludovic Orban de 1 decembrie: „Ziua Naţională o sărbătorim atipic anul acesta”

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult