Medicul care nu și-a luat concediu 8 ani ca să scrie proiecte UE. A strâns 30 milioane de euro
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Olimpia Oprea e managerul Spitalului Municipal din Timișoara și a reușit să adune din finanțări în jur de 30 de milioane de euro, pentru a dota unitatea pe care o conduce. Cu toate că iubește sporturile extreme, și-a sacrificat timp de 8 ani toate concediile pentru a scrie proiecte europene.
În căutare de fonduri, a încheiat parteneriate cu omologi din statele vecine, Serbia și Ungaria. Nici când primea refuzuri și amânări din toate părțile, nu a renunțat. Banii pentru dotări și pregătirea personalului înseamnă o șansă în plus și condiții mai bune pentru bolnavi. Acum vrea să ridice la Timișoara o maternitate și o clădire nouă pentru spital.
E o zi de weekend și în comuna Ohaba Lungă, Timiș e forfota la prima oră în cabinetul medicului de familie. Oameni din 4 sate aparținătoare au fost anunțați să vină la investigații și consult. Se fac ecografii, teste Papanicolau și analize de sânge. Localitatea e la mare distanță de Timișoara și pentru unele dintre aceste femei aflate deja la pensie este pentru prima dată când fac astfel de investigații medicale.
Acțiunea face parte dintr-un program derulat de spitalul municipal din Timișoara, la intitiativa managerului unității. Olimpia Oprea e medic obstetrician, știe care sunt problemele în specialitatea ei și trimite periodic o caravana cu doctori în zone izolate din județ, pentru a degreva unitățile medicale din orașe de presiunea pacienților și pentru a-i ajuta pe oamenii care nu dau cu anii pe la un specialist.
Olimpia Oprea s-a remarcat ca fiind managerul din Banat care a atras aproape 30 de milioane de euro, fonduri europene, pentru dotări și pregătirea personalului. Totul a început înainte să ajungă director, pe când era ginecolog în spital și lider de sindicat. S-a pus să scrie primele proiecte, în afara programului, pentru secția în care profesa, nemulțumită de dotarea slabă și de neputința șefilor de la acea vreme.
Olimpia Oprea: “Nimeni nu avea încredere că eu voi putea să atrag, să câștig un proiect și sigur să îl implementăm. Dacă nu cunoști e mai greu să te implici! Pe mine m-a ajutat foarte mult faptul că am derulat proiecte europene, mi-am format o gândire în acest sens. Nu m-am gândit că o să ajung manager, eram lider de sindicat și voiam să schimb condițiile în care lucram.”
Despre Olimpia Oprea presa locală a scris că vreme de 8 ani nu și-a luat concediu, pentru că a scris proiecte europene. Colegele de secție își amintesc cum rămânea până târziu să întocmească necesarul și caietele de sarcini și au văzut că a îndrăznit să viseze la investiții pe care ceilalți nici nu le pomeneau.
Spitalul e împărțit în 13 clădiri și multe nu aparțin unității, așa că la fațadele exterioare nu s-au făcut prea multe investiții. Comoara e la interior, unde au fost dotate toate laboratoarele, de la mamografe digitale și aparate de RMN și tomograf, până la săli de operație unde se fac intervenții laparoscopice și există diverse echipamente pentru genetică și investigații amănunțite.
Un specialist care a profesat 5 ani în Statele Unite, la celebra Universitate Stanford, a revenit la Timișoara tocmai pentru că a aflat despre dotările moderne din laboratoarele de la municipal.
Prof. univ. dr. Tudor Rareș Olariu: "Nicio diferență între aparatele de aici de la Spitalul Municipal și spitale din Statele Untite, Harvard, Stanford, sau un spital vest european, deci avem vârf de gamă! Investigații biochimice, hematologie, coagulare, bacterologie, avem vârf de gamă la nivel mondial! Și la ora actuală fără laborator, în medicină, nu se poate pune un diagnostic la un pacient! 99% din diagnositc se bazează pe laborator!”
În 2016, chiar înainte de a fi numită manager al unității, Olimpia Oprea era lider de sindicat și a participat la grevele făcute în spital, pentru mărirea salariilor și condiții mai bune pe secții.
Iar odată ce a ajuns în fruntea spitalului, a căutat să profite din plin de spațiile vechi ale spitalului, pe care le putea moderniza: a transformat o veche spălătorie în centru de excelență specializat în diagnosticul malformațiilor copiilor, unde viitoarele mămici pot face gratuit ecografii, pe baza unei trimiteri de la medicul de familie. Iar într-un fost garaj va fi instalat un nou computer tomograf, ultraperformant, cumpărat deja tot cu fonduri europene.
Olimpia Oprea: “Are o valoare de 600.000 de euro, finanțat printr-un proiect transfrontalier, România Ungaria!”
Acesta este și unul dintre secretele accesării de fonduri în cazul Olimpiei Oprea. Nu s-a limitat să ia bani europeni prin programele de la ministerele Sănătății și Dezvoltării, ci a profitat din plin de programele ce pot fi derulate împreună cu țările din vecinătatea Banatului. S-a dus singură să-și facă relații la spitale din diverse orașe din Serbia și Ungaria, unde a convins manageri omologi să facă împreună proiecte, și chiar i-a ajutat la întocmirea lor.
Olimpia Oprea: "Am apelat la colegi din Arad care aveau legături și spitalul din Gyula și ne-am dus la Gyula și m-am rugat de director. La Gyula e un spital județean de nivelul spitalului județean de la noi."
Prof. dr. Daniel Lighezan, medic șef, medicină internă: "Înainte nu diagnosticăm emboliile pulmonare, avem CT în urgență și embolia e diagnosticată cu mult mai mare acuratețe, conform ghidurilor, pentru noi a însemnat un progres enorm!”
A făcut ce ar trebui să facă orice manager de spital din România: a alergat după parteneneriate, finanțări și aprobări. Și nu a renunțat când s-au ivit refuzuri, pentru că oamenii să beneficieze de tratament și investigații care sunt o normalitate în orice stat european.
Simona Fărcaș, medic genetică: "Mi-am dorit întotdeauna un laborator de genetică moleculară, el exista numai la nivel de mi-aș dori, acum de un an și ceva lucrez activ în domeniul acesta, se făceau în alte părți și eram eu frustrată că la noi nu, acum am tot ce îmi trebuie!"
A convins edilii orașului să le pună la dispoziție un teren pe care vrea să ridice o nouă maternitate modernă, dar și să îi ajute cu bani pentru investiții într-o nouă clădire la spitalul municipal. Și a făcut parteneriate cu alte unități medicale din țară, tot pentru bani europeni.
Olimpia Oprea: "Este un proiect în care suntem lideri și am luat parteneri spitalul Județean Oradea, spitalul din Cluj-Napoca, și spitalul de obstertica ginecologie Buftea, care nu a mai derulat niciun proiect, era obligatoriu să avem un partener din Regiunea Ilfov, i-am convins, foarte greu i-am convins că nu mai derulaseră și le era teamă.”
Olimpia Oprea s-a născut într-un sat de lângă Brad, în ținutul moților hunedoreni. Vine dintr-o familie în care bunica ei avea 11 copii, iar ea, implicit, mulți verișori. A învățat la același liceu din Brad unde a absolvit și Arsenie Boca și mai are doi frați, care au rămas la Hunedoara. A mers să facă medicină în Banat, la dorința tatălui, care aspirase în tinerețe la aceeași meserie, dar nu a mai apucat să o vadă doctor specialist.
Olimpia Oprea: “Cea mai mare bucurie a mea a fost când am intrat la medicină și când am văzut cât de mult se bucură tatăl meu, pentru că a fost cu mine când am aflat rezultatul și cea mai mare durere când s-a stins din viață înainte de a termina eu medicină.”
Se simte mereu legată de locurile natale, așa că merge lunar să își vadă mama și să își încarce bateriile pe unde copilarea odinioară. E divorțată și are un băiat, care e bursier la informatică, într-un colegiu de prestigiu din Londra. Îl vizitează de câteva ori pe an și e mândră că fiul a ales să revină să lucreze în IT, în țară, după terminarea studiilor.
E îndrăzneață și descurcăreață din fire și merge singură cu mașină la întâlnirile din Serbia, Kosovo sau Ungaria. E convingătoare și își cucerește interlocutorii prin stilul direct și prin siguranță cu care le oferă soluții. Și după ani de scris proiecte, astăzi are o întreagă echipa în spate, pe care se bazează când concepe proiecte.
Îi plac sporturile extreme și când are timp, merge să se dea cu parapanta, în Bucegi. A îndrăznit mult și la momentul 1989, atunci când Timișoara devenea primul oraș din țară liber de comunism și ea ieșise pe străzi, alături de mulți alți tineri, colegi rezidenți.
Olimpia Oprea: “La Revoluție, eram aici medic stagiar la maternitatea Bega, și îmi amintesc ziua de 16 decembrie, seara la ora 10.00, eram într-o zona apropiată de Calea Martirilor și venea un grup de manifestanți care cântau Deșteaptă-te Române, a fost primul impact cu ceea ce se întâmplă în acele zile, a fost un șoc. Sigur că nu am putut să stau în casă și am venit în oraș, am stat până la 2.00 noaptea aici în față la Catedrală, împreună cu colegi de la medicină, am avut marele noroc să nu fim arestați în acea noapte. Nu mi-a fost teamă, nimeni nu se aștepta să moară oameni atunci. A doua zi sentimente, nemaintalnite era puhoi de lume duminică spre centrul orașului, era o atmosferă de război, elicoptere deasupra orașului, tancuri pe stradă. Când am auzit eu primele focuri de armă au fost în jurul orei 4.00 după masă, au adus un bărbat împușcat în Piața Libertății și l-au dus cu o Dacie, nu știu unde l-au dus. Atunci eram în Piața Victoriei, lângă Operă. Era foarte multă lume și toată lumea avea un curaj nebun!”
Vede cu mult entuziasm generațiile de astăzi, la 30 de ani de postcomunism, când tinerii sunt liberi să aleagă ce vor și au curaj.
Olimpia Oprea: "Sper ca tot mai mulți din cei care studiază în străinătate să se întoarcă în țară, cu cunoștințele pe care le-au primit. Mă bucur pentru că astăzi putem să trăim în libertate, putem să vizităm, să alegem și alte oportunități, schimb de experiență în altă țară, în domeniile care ne interesează, studii în străinătate dacă ne dorim!”
O femeie lider face rost de bani serioși pentru sănătatea bănățenilor. Se implică, face o schimbare, devine un conducător model pentru cei din jurul său.
Olimpia Oprea luptă să facă dintr-o unitate medicală aglomerată, un spital de elită, din care toți să plece fără mustrări. E managerul care a înțeles că orice ban investit în spital înseamnă șanse în plus și condiții mai bune pentru pacienți.
Olimpia Oprea: "Am fost mult timp ținuți în întuneric și a fost greu o perioadă să ne schimbăm mentalitatea. Eu cred că trebuie să avem mai multă încredere în forțele noastre proprii și să arătăm că putem, la fel ca și vecinii noștri, să schimbăm lucrurile și fiecare la locul lui de muncă poate să se implice mai mult și să schimbe în bine ceea ce e în jurul lui! Eu nu m-aș fi gândit, ca medic ginecolog, că voi ajunge să scriu proiecte europene, dar nevoia m-a învățat și m-a mobilizat și mă mobilizează să ajut și pe alții."
Fără voință și oameni vizionari, domeniul sănătății nu poate evolua în România și asta se răsfrânge de ani de zile în calitatea serviciilor pentru pacienți. Există însă și modele, iar oameni că Olimpia Oprea demonstrează că este posibil. Într-un domeniu lovit de lipsuri și neputință, ea s-a încăpățânat să poată. Și-a format o echipa solidă și li se pare ușor să facă rost de bani, cât timp au o gândire corectă, și coerentă.
Sursa: Pro TV
Etichete: fonduri europene , medic , sanatate , 1 decembrie
Dată publicare: 08-12-2019 18:12