Amin Zahra, exponentul unei generații de medicii altfel. ”Fără empatie nu poți să te numești medic”

Amin Zahra e un tânăr medic care, la începutul pandemiei, a plecat din Timișoara pentru câteva zile să ajute la Spitalul Județean din Ploiești care nu avea suficienți doctori la terapie intensivă și de atunci a rămas. Pentru că medicina înseamnă pasiune, dăruire și mai ales sacrificiu.

Fiecare spital are o inimă care bate ca să țină în viață mii de alte inimi. La Terapie Intensivă e ultimul popas al bolnavilor spre o nouă viață sau spre finalul ei.

Amin Zahra, medic ATI la Spitalul Județean Ploiești: „Pandemia asta sau secția de terapie intensivă, dacă ar fi să îi dau un nume, aș numi-o secția de regrete, unde oamenii vin și regretă că n-au crezut, că n-au iubit mai mult. O să vezi bărbați în toată firea care plâng la propriu.”

Pacient: „Îmi pare rău pentru că am tratat cu superficialitate și nu am fost atent.” Amin Zahra, medic ATI la Spitalul Județean Ploiești: „Haideți să ne liniștim, că sunteți un curajos.” Pacient: „Nu mai pot!”

Citește și

La mulți ani, România! La mulți ani Pro TV! De 1 decembrie, sărbătoarea începe cu tine!

Amin Zahra, medic ATI la Spitalul Județean Ploiești: „Este o pandemie de regrete în care vezi că pierzi în câteva zile și îți dai seama că nu ai trăit viața la timp și de ce nu te-ai bucurat de ea.”

Fiecare viață pierdută e un semn în plus că războiul cu noul virus e departe de a se fi terminat. Au trecut peste 600 de zile de la declanșarea pandemiei, iar medicii, asistentele și infirmierii sunt tot acolo. Salvează vieți.

Amin Zahra, medic ATI la Spitalul Județean Ploiești: „Preluam garda și voiai să fie mai ușor și o luai de la capăt. E frustrant să vezi că nu e mai ușor.”

Doctorita Pătulea și doctorul Zahra, alături de Educard Roca, alt medic din Timișoara, s-au detașat la Ploiești la scurt timp de la declanșarea pandemiei. De atunci sunt acolo, printre bolnavi.

Ea este în anul patru de rezidențiat, el și-a dat specialitatea.

Când au fost întrebați cine vrea să ajute spitale mai mici care nu aveau medici, și-au închis viețile personale în casele rămase goale și-au plecat să salveze oameni.

Amin Zahra, medic ATI la Spitalul Județean Ploiești: „Octombrie a fost o lună cruntă. Un număr atât de mare de pacienți nu am văzut în viața mea. Să vezi în UPU, peste tot și pe jos și pe scaune, aveai numai pacienți, ambulanțe care așteaptau, dimineața vedeai un rând de dricuri care așteaptă să ridice morți.”

Atunci l-am întâlnit prima dată. În plin val pandemc, șocat de decesul unui tânăr.

Amin Zahra, medic ATI la Spitalul Județean Ploiești: „Acum 10 minute am avut un deces. Un tânăr de 33 ani, necunoscut cu vreo boală.”

Secțiile de urgență deveniseră terapii intensive. Medicii erau îngroziți că n-au loc pentru toți bolnavii. Nici acum nu sunt. Ultimul loc liber e ocupat de o femeie de 65 de ani. Toți sunt în jurul ei, vorbesc pe rând și fiecare știe ce are de făcut, iar ea, speriată, caută speranța în vocile lor.

Amin Zahra e în România de 10 ani. A venit din Israel să studieze medicina la noi și a rămas.

Amin Zahra, medic ATI la Spitalul Județean Ploiești: „Când mă prezentam: „Amin, îmi pare bine!” mi se răspundea cu „Doamne ajută! Amin înseamnă om cinstit.”

Iar numele îl precede. Amin e exponentul unei generații care vrea să facă medicină altfel, mai aproape de oameni.

Amin Zahra s-a născut într-un sat din Israel, la graniță cu Palestina, într-o familie cu cinci copii. Tatăl său călătorea foarte mult așa că, Amin preluase rolul de stâlp al familiei.

Reporter: Ce te face să rămâi în România?

Amin Zahra, medic ATI la Spitalul Județean Ploiești: „Ce te face să rămâi în România, cred că oamenii. Interacțiunea cu oamenii, libertatea de care n-am avut parte la mine în țară având în vedere conflictele care sunt și cred că prietenia pe care o poți crea cu oamenii de aici.”

În țara noastră a venit să studieze medicina pentru că avea un unchi doctor la Constanța. De acolo s-a transferat la Timișoara unde tatăl lui are o carmangerie.

Amin Zahra, medic ATI la Spitalul Județean Ploiești: „Cred că asta m-a ajutat să învăț limba mai ușor.” Reporter: Și ce făceai la tata? Amin Zahra, medic ATI la Spitalul Județean Ploiești: „Lucram cu el, ca și un muncitor. El era în domeniu de carmangerie și lucram ca un muncitor.”

Într-o societate în care chiulul e formă de artă, Amin a ales să muncească. Într-o Românie în care atențiile către medici sunt încă des întâlnite în spitale, tânărul doctor a ales să închidă buzunarul.

Amin Zahra, medic ATI la Spitalul Județean Ploiești: „Nici nu sunt obișnuit cu așa ceva și tata avea o vorbă: „ce vine ușor, așa se duce” și banul care nu-ți aparține, orice se va duce prin ceva, prin copiii, prin orice, îl pierzi. Noi am fost obișnuiți cu munca, muncești și câștigi. Poate viața unui om atârnă de operația aia. Eu nu aș putea să dorm, să trăiesc cu gandul că omul ăla nu știu de unde a făcut rost de banii ăia ca să trăiască. Nu am cum să accept ideea asta, poate s-a împrumutat ca să-l salvez eu când puteam să o fac că sunt plătit din banii statului să fac asta. Nu aș putea să fac asta.”

De doi ani e cetățean român. Și-a cumpărat un mic apartament în Timișoara pe vreme când pandemia nu era subiect de discuție. Recent, a luat însă decizia să se multe la Ploiești unde a trecut examenul pentru un post de ateist. Pentru el, România e țara de adopție și noul acasă.

Amin Zahra, medic ATI la Spitalul Județean Ploiești: „Acum pot să zic că mă simt român, deja gândesc în română. Cea mai mare dovadă de iubire pentru o țară e când îi înveți limba, când începi să simți sărbătorile.”

Colegii îl descriu ca fiind acel doctor care stă la patul bolnavului până când acesta primește toate răspunsurile. Pentru că, empatie e prima calitate care trebuie să definească un medic.

Amin Zahra, medic ATI la Spitalul Județean Ploiești: „Fără empatie nu poți să te numești medic, că nu e despre tine, e despre pacient. Înțelegi că sunt în suferință, iar tu ești acolo la locul de muncă. Aș avea încrede să merg pe mâna unui medic care stă, decât unul superficial care nu comunică.”

Constantin Teodoreanu a stat 12 zile în secția de terapie cu o formă gravă de covid. În ziua acceea îi vedea pentru prima dată fără combinezoane pe medici.

Constantin Teodoreanu: „Pe doctorul Pătulea mărturisesc că în imaginea mea sunt doar ochii dânsei.”

Tot medicii de la terapie intensivă dau zilnic detalii rudelor care pot suna la prânz să se intereseze de cei dragi. În secție, în primul salon, atmosfera e una apăsătoare. Lângă patul de la geam, o fiica își mângâie mama sedată. Sunt cele 15 minute permise aparținătorilor să viziteze rudele în stare gravă.

Vecinul ei de salon e un bărbat de aproape 70 de ani. E dintr-un sat de lângă Vălenii de Munte. A ajuns la spital când plămânii lui i-au dat semen că nu mai e de stat acasă. Își pune speranțele în medici. A văzut prea multă moarte în zilele de spitalizare. Și în ciuda lacrimilor pe care nu și le poate reține, e încă optimist.

Fiica colegei de salon își încheie vizita la mama ei cu ochii în lacrimi, găsește puterea de a le transmite oamenilor un mesaj.

Fiică pacientă: „Să se vaccineze toată lumea!”

La terapie intensivă, sunetul aparatelor e asurzitor. E atât de multă suferință pe care oamenii în alb o duc cu ei acasă. De doi ani muncesc aproape în fiecare zi. Și, la fel ca și bolnavii lor, tac și așteaptă o minune. Să se termine acest coșmar. Sunt șase medici care acoperă nevoile a 18. Sunt puțini și obosiți. Și pare că toată această luptă e fără sfârșit.

Amin Zahra, medic ATI la Spitalul Județean Ploiești: „Mă termină psihic, ajungi să auzi în continuare alarme, să stai cu zilelele să vezi în jurul tău decese, inavitabil rămâi marcat.”

Când simte că nu mai poate, scrie, iar postările lui sunt virale. Toată revolta unui medic tânăr care într-un weekend a notat 130 de morți în foi, e răspândită pe rețelele de socializare. Vorbește despre clasa politică, despre condițiile din spitale, despre tot ce simte că trebuie schimbat.

Reporter: Tu de ce vorbești?

Amin Zahra, medic ATI la Spitalul Județean Ploiești: „Dorința aia de a schimba ceva. Măcar local, la nivel local, începem exact cu pătrățica aia unde ești tu sau în secția aia unde ești tu și dacă am face toți așa ar deveni normalitate.”

Directorul Spitalului Județean Ploiești: „Eu sper ca această genă nouă de medici să mai schimbe percepția. Eu cred că pustii ăștia sunt mai maturi în gândiri și cred că ei sunt speranța că vom avea o imagine mai bună. Toți sunt niște oameni care trăiesc, se îmbolnăvesc și ei cu fiecare bolnav și mor puțin cu fiecare bolnav pe care nu reușesc să-l salveze.”

Reporter: Dacă România ar fi pacient, ce tratament i-ai da?

Amin Zahra, medic ATI la Spitalul Județean Ploiești: „Avem nevoie de detoxifiere, de a elimina tot ce e toxic, să elimini oamenii corupți care nu fac cinste acestei țări și să aplicăm regula omul potrivit la locul potrivit.”

Amin Zahra e exponentul unei generații de medicii altfel, care șterg din fișele noastre de observații șpaga, dezinteresul, lipsa de comunicare și empatie. Și prin felul lor de a fi, clădesc din nou încrederea că sistemul sanitar românesc se vindecă de vechile metehne. Ei, medici, asistente, infirmieri sunt eroii ultimelor luni. Sunt mâinile care mângâie bolnavii chinuiți de boală. Sunt părinții care-și văd rar copiii pentru că România are nevoie de ei acolo, în spital, lângă cei pentru care s-au dedicat meseriei care azi adună aplauzele întregii țări.