Istoria Tarafului de la Vărbilău pornește de la nunțile din epoca lui Nicolae Ceaușescu. Maria Radu: „Eu nu mă simt unică”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Iar platforma Șaraimanic a dus această muzică la festivaluri de jazz și în marile săli de spectacole.
E sâmbătă seara, iar într-un restaurant din Centrul Vechi lumea se adună la un concert cu lăutari.
Maria Radu, sau Tanti Mioara, cum îi spune toată lumea, intră în club şi-şi ocupă locul obișnuit, la etaj. De acolo vede clar că muzica lor a ajuns la tineri.
Maria Radu, solista tarafului de la Vărbilău: „V-am zis că am fost în club prima dată și am vrut să-l bat pe Dorel. Unde să mă duc eu, sunt baba de 73 de ani? Când am intrat prima dată în True, nu puteam să intru de aglomerație şi când am intrat, lumea ţipa. Când am ajuns pe scena aia, am avut niște emoții, cred că n-am avut în viaţa mea.. ce să cânt eu la ăștia...”
Cu zeci de milioane de vizualizări pe youtube, muzica lor a ajuns la tinerii pe care, de pe scenă, îi privesc cu surprindere. Copiii de azi se regăsesc în versurile scrise acum 40 de ani de lăutarii din comuna lor.
Cel care i-a făcut cunoscuţi publicului larg a fost Mircea Dinescu, într-o emisiune la postul public , în urmă cu zece ani.
El a comparat-o cu Cesaria Evora, datorită timbrului special al vocii. Maria Radu, solista tarafului de la Vărbilău: „Dinescu mi-a zis Evora de România. Eu m-aş desculța eu numai în papuci cânt, trimit după papuci, numai cu papuci, nu pot, şi cred că de aia”.
Nu şi-ar fi imaginat în urmă cu 10 ani lăutarii din Vărbilău că muzica lor va fi ascultată de iubitorii de jazz la cel mai mare festival de gen de la Cluj. Cea care i-a adus să cânte în Capitală este Larisa Perde, o tânără care a înțeles că întâlnirea dintre publicul larg şi lăutarii din România avusese deja loc prin Internet. Așa că era momentul să se şi cunoască, prin festivalul Șaraimanic.
Larisa Perde, fondatoarea proiectului Șaraimanic: „Sufletul formației e Tanti Mioara, care, cu basmaua colorată şi acordeonul în brațe vorbește unei generații prin melodiile lor despre bucuriile ce vin din lucruri simple. Şi-n formație, şi acasă, ea e liderul”.
Soțul cântă la țambal, fiul la orgă, nepotul e solist şi manager al trupei, iar restul locurilor în formație sunt ocupate de alți doi nepoți.
Maria Radu, solista tarafului de la Vărbilău: „Ea e unică. Eu nu mă simt unică. Sau o vedetă. Sunt o femeie din popor. Ea nu conștientizează la nivelul care e plăcută. Tot așa mă cheamă, de acolo plec.”
Maria Radu pleca la cântări din comună Vărbilău, județul Prahova. Acolo s-a născut, într-o familie cu trei copii. În clasa a IV-a, când tatăl a retras-o de la școală, a venit directorul acasă să-l înduplece să o mai lase, pentru că învăța bine.
„A venit după mine, eu voiam să merg, dar fetele nu trebuie să învețe școală multă. De la școală”, spune ea. Pentru că n-a avut băieți, tatăl a luat-o să cânte la nunți cu acordeonul, după ce a a luat lecții de la o vecină din sat, verișoara cântăreței de muzica populară şi lăutărească Gabi Luncă.
Maria Radu, solista tarafului de la Vărbilău: „Am cântat la 11 ani. Prima cântare, într-un sat unde erau numai bețivi, a aruncat cu pâine (.. ) era pentru prima dată, eu m-am speriat.”
La 16 ani s-a măritat un muzicant din sat, care cânta la țambal. Munceau amândoi la fabrica de armament de la Plopeni, iar sfârșitul de săptămână îi găsea cântând împreună la nunţi.
Ionică Radu: „Aveam curea şi aveam cureaua şi îl țineam de gât”.
Pe vremuri, cânta şi el la nunţi, vechi cântece de cătănie: „Sunt un tată fericit / pentru copii am muncit / am muncit zile şi nopți / ca să-i mulțumesc pe toți / Doamne dă-mi putere / ca să fac avere la copiii mei”.
Nu se laudă cu averi. În aceeași curte, au construit locuințe pentru toți copiii şi pentru nepotul Dorel.
Maria Radu, solista tarafului de la Vărbilău: „Am avut serviciu la Plopeni, am luat bani din CAR cum se lua atunci, şi câte şi am cumpărat, pământul ăsta, am făcut casa şi ne-am mutat”
Reporter: La Plopeni ce serviciu aveați?
Maria Radu: „La curățenie. Spălam chiuvetele”
O parte dintre cântecele ei sunt vechi piese auzite de ea la lăutari în tinerețe. Pe toate le-a scris şi le-a păstrat cu grijă într-o cutie de pantofi.
Versurile erau scrise de oamenii de sat şi reflectau realitățile acelor ani. În cutia de pantofi a lui Tanti Mioara sunt toți anii comunismului, puși într-o scriitură simplă, ca să ajungă la sufletul oamenilor. Au fost ani grei, în care împreuna au bătut țara în lung şi-n lat şi au cântat de dimineață până dimineață, ca să aducă bani mulți la educația copiilor şi nepoților.
Nepotul Dorel: „Eu cibernetică, şi surorile, soția mea este inginer petrol, toți am făcut școală”.
Strănepoții iubesc muzica şi visează să ajungă la Conservator. Iustin e pasionat de vioară.
Reporter: Unde te vezi?
Iustin: „La Filarmonică, cântând cu vărul meu.”
Vărul Raul e elev la liceul de muzică şi studiază țambalul.
Trei generații privesc spre viitorul muzician din familie. E primul care a cântat cu Filarmonica din Ploiești şi tot primul care știe să citească o partitură.
Reporter: După partitură știți să cântați?
Maria Radu, solista tarafului de la Vărbilău: „O iotă nu știm. Nimeni nu știe.”
Reporter: Cum vă simțiți acum, că vă știe multă lume...
Mioara de la Vărbilău: „Nu simt nimic. Tot femeia care am fost, nu e nicio deosebire. Nu-mi face cineva să-mi dea la găini. Eu fac treaba ca orice femeie.”
Nu s-a simțit vedetă nici când Horațiu Mălăele a invitat-o cu taraful să însuflețească „Nunta mută”.
Muzica de la Vărbilău se aude azi într-o Românie care are nevoie să se întoarcă la rădăcini. Şi să asculte prin versurile lor ecoul unui trecut în care lumea funcționa după alte sisteme de valori şi se mișca în alt ritm.
-Ce înseamnă România pentru dvs? -Înseamnă totul pentru mine România pentru că am avut serviciu, am cântat. -Când ați fost cea mai fericită ? -Cea mai fericită, şi dacă merg undeva lumea să fie mulțumita de ce am făcut noi cu toții. Încolo, asta e fericire. Nu contează banii
De fapt, tot succesul lor stă în bunul lor simţ, în pasiunea cu care cântă oamenilor, în grija lor de a face lucrurile ca la carte. N-au făcut averi, dar s-au bucurat de muzică. Pentru că o au în sânge.