„El a zis că se răzbună”. Scene șocante în București. Un bărbat a aruncat un lichid inflamabil pe el și pe două femei
Your browser doesn't support HTML5 video.
Orbit, cel mai probabil, de furie, bărbatul, în vârstă de 64 de ani, a dat buzna în locuința în care se aflau fosta lui parteneră și mama acesteia. Acolo a trăit și el timp de patru ani, spun vecinii.
Vecin: „Dânsul, concubinul a venit cu un bidon în mână, am văzut, a aruncat benzină pe dânsa și au luat foc amândoi. Și atunci am sunat la 112. S-au certat. De vreo lună de zile l-a dat afară pe el din casă, el a zis că se răzbună, dar cine a crezut?”.
La fața locului a fost o întreagă desfășurare de forțe. Omul, cuprins de flăcări, a suferit arsuri pe 90% din suprafața corpului.
În grija medicilor a ajuns și fosta lui iubită, cu arsuri în zona capului și a membrelor. Mama femeii, în vârstă de 80 de ani, a încercat să stingă focul, și a fost, la rândul ei, rănită.
Vecin: „Mama a încercat să o apere pe ea, pe fiica ei. Fizic nu, verbal...”.
Vecin: „Eu l-am văzut pe soțul meu, l-am văzut cu o găleată cu apă și am zis că au luat foc crengile pe acolo și am luat și eu o găleată, m-am dus după el”.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu Serviciul Omoruri.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 15-02-2024 07:33