Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Accident mortal pe E70, după o șicanare între două tiruri și o dubă. O persoană a murit strivită

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un accident tragic soldat cu moartea unui om ridică anchetatorilor suspiciuni de tentativă de omor. Totul, după o șicană pe drumul european 70, în județul Teleorman.

Un bărbat de 60 de ani a murit decapitat după ce camioneta în care era pasager a fost prinsă între două tiruri. Șoferul, care este chiar fiul victimei, susține că accidentul a fost provocat intenționat de cei doi șoferi de TIR și ei, tată și fiu, care amenințaseră pe stație că o să-l răstoarne. Aceștia din urmă spun însă că sunt nevinovați.

Trei mașini, doua tiruri, conduse de tata și fiu, și o caminoneta mergeau în aceeași direcție, dinspre Alexăndria spre Vitanesti. Camioneta depășește și ajunge intre cele doua tiruri.

Puțin mai târziu, camera de bord a unei mașini de pe sensul opus suprinde momentul în care, fără motiv, tirul din față frânează brusc. Șoferul camionetei trage de volan încercând să evite impactul, dar se înfige în spatele mașinii de mare tonaj. Câteva bucăți rupte din remorca celui de-al doilea vehicul lovesc tirul care venea din spate. Urmarea: bărbatul de 60 de ani, pasager în camionetă, a fost decapitat în impact.

Scapăt miraculos cu viață, fiul lui, aflat la volanul mașinii prinse la mijloc, susține că a fost victima unei răzbunări în trafic. Totul ar fi pornit de la momentul în care a cerut, prin stație, ca șoferii de TIR să îl lase să-i depășească.

Citește și
politie, accident
Tragedie în Dâmbovița. Un băiat de doar 13 ani și-a pierdut viața, după ce a fost lovit de o mașină

Șoferul autoutilitarei: „ Am depășit acolo sus și am zis: lasă-mă să mă bag și a început să mă înjure pe statie și zic: Te rog frumos, lasă-mă! Ce, că te răstorn! Mi-a zis prin stație că te rastorn. A frânat brusc cel din față, fără motiv. Mă înjura într-una și a zis că mă răstoarnă, stai așa că vezi tu, te răstorn și ăsta a frânat brusc.”

Bărbații acuzați că ar fi premediat totul au susținut că n-au nicio vină, iar șoferul camionului este vinovat pentru că a încercat o depășire periculoasă. Cu toții recunosc însă că au avut un schimb dur de replici prin stație. Cu tatăl mort în accident, șoferul camionetei a cedat psihic în timpul confruntării cu cei doi șoferi de tir.

Procurorul care a preluat ancheta a început urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă. El așteaptă expertizele tehnice ca să decidă dacă a fost vorba despre o tentativă de omor sau dacă este un accident rutier.

Anchetatorii au o misiune dificilă, dar de mare ajutor le sunt imaginile filmate de camera de bord, unde se vede că tirul din față frânează brusc deși, aparent, nu avea niciun motiv s-o facă. În plus, este posibil ca presupusele amenințări pe stație ale celor doi șoferi, tată și fiu, să fi fost auzite și de alți șoferi. Aceștia sunt îndemnați să sune la poliție și să ajute anchetatorii să afle dacă a fost cu adevărat o faptă premeditată sau doar un accident.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult