Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Unchiul și mătușa fetiței din Galați ucise de mamă, sub control judiciar pentru complicitate. În urma lor a rămas un sugar

Your browser doesn't support HTML5 video.

Nepăsători la chinurile îndurate de cele 3 nepoate ale lor, doi soți din Galați, rude ale fetiței de 9 ani ucise în bătaie de mamă, au fost puși sub control judiciar pentru 60 de zile.

UPDATE:

Mătuşa şi unchiul fetiţei din Galaţi omorâte în bătaie de mamă pe 31 ianuarie, care au fost reţinuţi marţi seară, pentru 24 de ore, sub acuzaţiile de complicitate la omor calificat, complicitate la trei infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului şi complicitate la două infracţiuni de violenţă în familie, au primit control judiciar pentru 60 de zile. Tribunalul Galaţi a dispus, miercuri, luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de cei doi inculpaţi. „La data de 13.02.2024, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii împotriva inculpaţilor V.A. şi V.E.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la omor calificat asupra unui membru de familie, (...) complicitate la trei infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului, (...) şi complicitate la două infracţiuni de violenţă în familie, (...) reţinându-se că în perioada anilor 2021-30.01.2024, în timp ce au locuit împreună cu inculpata V.E,, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, i-au întărit acesteia rezoluţia infracţională prin starea de pasivitate manifestată (neanunţarea autorităţilor / lipsa oricărei iniţiative pentru apărarea victimei şi a persoanelor vătămate / girarea comportamentului infracţional repetat al inculpatei în detrimentul celor trei minore) faţă de acţiunile acesteia (percepute în mod direct) de a supune unor tratamente degradante (expunerea la frig şi obligarea la efectuarea unor exerciţii fizice)", se arată arată într-un comunicat de presă remis miercuri de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, conform Agerpres. Potrivit sursei citate, unchiul şi mătuşa au girat şi faptele mamei de a "exercita acte de violenţă extremă (multiple lovituri cu obiecte contondente şi arsuri pe întreaga suprafaţă a corpului) asupra victimei V.A.E şi asupra persoanelor vătămate T.M.M şi V.I.C., fiicele sale, în prezent în vârstă de 9 ani, 6 ani şi 4 ani, acţiuni care, în final, au cauzat decesul victimei V.A.E. şi leziuni traumatice care au necesitat 3-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare în cazul persoanei vătămate T.M.M şi 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare în cazul persoanei vătămate V.I.C. şi au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a acestora''.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Copila s-a sfârșit acum două săptămâni. Iar unchiul și mătușa care locuiau în același apartament, nu și-au respectat angajamentele luate legal, de a le purta de grijă bietelor fetițe. Mărturiile din dosar sunt cutremurătoare.

Citește și
crima frati
Ce arată autopsia bărbatului ucis în hotelul din Bucegi. Frații arestați spun că victima i-a atacat

Primele date ale anchetei au arătat că mama fetițelor suferă de retard mintal moderat. O știau foarte bine și rudele care stateau în acelasi apartament cu ea si copilele de 5, 7 si 9 ani.

La audieri, unchiul și mătușa fetițelor au recunoscut că femeia le bătea crunt pe toate cele 3 surori, de fiecare dată când rămânea singură cu ele.

Acum un an, o educatoare a fetiței mijlocii a anunțat autoitățile, revoltată că micuța are urme de violență pe corp. Au urmat trei anchete sociale, una a Directiei pentru Protecția Copilului și două ale Serviciului de Asistență Socială din cadrul Primăriei Galați.

În fața inspectorilor de la Protecția Copilului, rudele femeii, în special fratele și cumnata, și-au luat angajamentul – și chiar au depus declarații scrise – prin care se obligau să aibă grijă de cele trei fetițe ale femeii bolnave.

Sunt câteva dintre motivele care i-au condus pe procurori la măsura reținerii celor doi: unchiul și mătușa fetiței ucise. În urmă cu două săptămâni, ei au fost audiați ca martori in acest caz.

Av. Gigel Potrivitu, avocatul familiei: „Motivează prin așa-zisa pasivitate a lor, domnule. Ca și cum cei doi, mătușa și unchiul, erau cei care trebuia să pândească zi de zi mișcările pe care mama copilului le făcea și să le raporteze la poliție sau la Direcția Copilului. "

Cei doi, unchiul și mătușa, au, la rândul lor, o fetiță de nouă luni.

Tania Calcan, purtator de cuvânt DGASPC Galați: "Urmează să evaluăm situația completă de la domiciliul familiei. Lucrurile, pentru celelalte două fetițe sunt stabile, sunt în continuare în plasament la asistentul maternal, sunt bine. Despre bebeluș știm, în momentul ăsta, că e cu bunica."

Mama celor 3 fetite, în vârstă de 30 de ani, este în arest preventiv. Unchiul și mătușa vor afla miercuri seară dacă va fi luată vreo măsură preventivă față de ei, în dosarul în care sunt cercetați pentru complicitate la omor calificat asupra unui membru de familie și rele tratemente aplicate minorului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult