Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un temut criminal în serie, executat după 35 de ani. Ce le făcea victimelor

Un criminal în serie american a fost executat joi în Florida, la 35 de ani după ce a violat şi ucis cel puţin opt tinere în regiunea Tampa

Robert Long, zis şi 'Bobby', în vârstă de 65 de ani, a primit injecţia letală în închisoarea statului Florida, la Rainford, a spus purtătorul de cuvânt al serviciilor penitenciare din acest stat din sud-estul SUA, precizând că execuţia s-a derulat "fără incidente".

El a fost condamnat la pedeapsa capitală în septembrie 1985 pentru uciderea unei tinere, crimă comisă cu un an mai devreme. În timpul anchetei, el a recunoscut alte şapte asasinate şi numeroase violuri, conform ordinului de execuţie.

Bărbatul, tată a doi copii, a devenit violent la începutul anilor '80. El tocmai divorţase.

Mai întâi îşi alegea victimele dând anunţuri la mica publicitate în presa locală. Contacta femei care voiau să vândă obiecte, se ducea la domiciliul lor şi le viola. Mass-media l-au supranumit 'violatorul de la mica publicitate'.

Citește și
crime cipru
Două românce au fost ucise de „primul criminal în serie” din Cipru. Bărbatul a fost prins

În 1984, Robert Long a trecut la crimă. În interval de opt luni, el a răpit cel puţin opt femei, le-a legat, violat, sufocat sau strangulat, după care le-a abandonat cadavrele.

În luna septembrie a acelui an, a răpit o tânără de 17 ani care se întorcea acasă pe bicicletă. După ce a fost violată de mai multe ori, ea a reuşit să îl convingă să o lasă se plece, iar apoi a dat semnalmentele bărbatului poliţiei.

De la condamnarea sa, Robert Long a înaintat, fără succes, numeroase recursuri în justiţie. Ultima sa cerere de suspendare a pedepsei, înaintată la Curtea Supremă a SUA, a fost respinsă cu puţin timp înainte de ora fixată pentru execuţia sa, care a avut astfel loc.

Avocaţii săi au invocat mai multe motive, în special faptul că el suferea de epilepsie. În opinia lor, injecţia letală nu ar fi funcţionat bine şi ar fi riscat să îi cauzeze o mare suferinţă, ceea ce ar fi o încălcare a Constituţiei.

Este a opta execuţie de la începutul anului în SUA.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult