Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un tânăr și-a violat și ucis nepoata în vârstă de 5 ani. Ce sentință a primit

Un tânăr de 22 de ani din Statele Unite a fost condamnat la închisoare pe viață, după ce și-a violat și ucis nepoata în vârstă de cinci ani.

Tânărul a omorât-o pe fetiță după ce sora lui l-a lăsat să petreacă noaptea în casa lor, informează The Sun. După crimă, acesta i-a lăsat corpul copilului în pădurea din apropierea casei, apoi a condus polițiștii către acel loc, pentru a evita pedeapsa cu moartea. Potrivit apropiaților lui, el a recunoscut că a violat-o și ucis-o pe fetiță, fără să arate vreo urmă de regret. Autoritățile au precizat că pe lângă urmele de sânge ale fetei care erau pe hainele tânărului, au găsit și un cuțit din casa familiei, în apropierea locului unde a fost găsit corpul ei.

În timpul procesului, judecătorul a declarat că el „nu va mai vedea lumina zilei și nu va mai respira aer curat.” „Ceea ce ai făcut a fost atât de îngrozitor și de malefic, încât trebuie să petreci tot restul vieții în închisoare”, a mai adăugat acesta. „Nu o vom uita niciodată pe fetița noastră și fericirea pe care ne-a adus-o. Aș da orice să mă întâlnesc cu ea din nou, să o îmbrățișez și s-o mai țin în brațe încă o dată. Viețile noastre nu vor mai fi la fel”, a spus mama fetei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Citește și
Pedofil
Copil de 9 ani, violat în repetate rânduri de o rudă, într-un sat din Dâmboviţa

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult