Un tânăr care aştepta autobuzul s-a trezit cu un şurub înfipt în ochi
Un tânăr care aştepta autobuzul într-o staţie din localitatea rusă Lesosibirsk s-a trezit că nu mai vede cu ochiul drept, are o durere acută iar sângele îi şiroieşte pe faţă, fără să ştie de ce, scrie LifeNews. Omul a mers de urgenţă la spital, unde la radiografie a fost descoperit un şurub de camion care i-a trecut printr-unul dintre pomeţi şi i s-a înfipt în orbuta dreaptă.
Obiectul metalic îi străpunsese obrazul şi se oprise lângă ochi, afectându-i văzul. Chirurgii au reuşit să extragă şurubul, iar tânărul ar putea să-şi recapete vederea.
Medicii spun că omul a scăpat ca prin minune, fiindcă şurubul ar fi putut să i se înfigă în creier şi să îl ucidă. Tânărul recunoaşte că nu a apucat nici măcar să vadă camionul din care a sărit şurubul, astfel încât e foarte probabil că şoferul va rămâne nepedepsit.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: lifenews.ru
Dată publicare: 13-03-2019 10:53