Un tânăr a sunat la 112 și a anunțat că vrea să se spânzure. Cum a reușit să îl salveze poliția
”La data de 13 august 2021, în jurul orei 22:55, un tânăr în vârstă de 21 ani a apelat serviciul apelul unic de urgenţă 112, anunţând faptul că intenţionează să-şi curme viaţa, prin spânzurare. Dispecerul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov a reuşit să identifice în scurt timp locaţia unde se află tânărul în cauză şi a dirijat la faţa locului un echipaj de poliţie format din doi poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Budila şi Teliu”, transmite IPJ Braşov. Potrivit polițiștilor, în aproximativ 6 minute de la primirea apelului, doi agenți l-au găsit pe tânăr într-un copac situat în proximitatea unei liziere de pe raza localităţii Budila, judeţul Braşov.
”Poliţiştii au dezlegat sfoara care era legată de creanga copacului, l-au eliberat pe tânărul în cauză şi i-au acordat primul ajutor, solicitând în acelaşi timp intervenţia unui echipaj medical care, ulterior, l-a transportat la spital”, precizează IPJ Braşov.