Un român mort şi trei răniţi, într-un accident în Italia. Ce a făcut şoferul vinovat
Un bărbat de circa 40 de ani de origine română a murit şi alţi 3 români au fost răniţi în urma unui accident rutier petrecut pe o şosea din Italia. Tragedia a avut loc la Anzola Emilia, în apropiere de Bologna.
Oamenii se aflau la bordul unei Alfa Romeo care a ieşit de pe şosea şi s-a răsturnat, scie La Gazzetta del Mezzogiorno. Se pare că în maşină se mai afla şi o a cincea persoană, cel mai probabil şoferul, care ar fi fugit în urma incidentului, afirmă martorii oculari.
Carabinierii unităţii din Borgo panigale anchetează acum cazul. Românii răniţi, care au vârste între 18 şi 50 de ani, sunt la spitalul din Bologna, cu răni de gravitate medie.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 19-11-2018 14:57