Un pedofil a ademenit cu dulciuri două minore, după care le-a agresat sexual
Your browser doesn't support HTML5 video.
Surse din anchetă spun că bărbatul le-a ademenit cu dulciuri și, după ce le-a invitat la el în casă, a început să le pipăie, cerându-le apoi să nu povestească nimănui ce s-a întâmplat.
Fetele, de 8 și 9 ani nu s-au pierdut cu firea și i-au cerut cu insistență să le lase să plece. În cele din urmă, fetele au scăpat de acolo și le-au povestit totul părinților.
După-amiază, trei fetițe se jucau în stradă, iar suspectul le-a ademenit în curtea lui cu bomboane. Una dintre ele nu a acceptat, însă 2 dintre ele au intrat în curte iar bărbatul le-a invitat în casă și a încuiat poarta. Aici a început să le atingă indecent.
Tatăl uneia dintre fete: "A pipăit-o 5 minute, apoi i-a pus mâna fetiței mele la piept. Le-a cerut să se dezbrace. Fetele nu s-au dezbrăcat, iar una dintre fete a început să țipe că vrea acasă."
Suspectul are una dintre cele mai frumoase gospodării din sat, pentru că de mai mulți ani lucrează în Austria. Vecinii au rămas surprinși de acuzații și spun că obișnuia să le ofere dulciuri copiilor.
Vecin: Eu cred că nu e sănătos la cap. Reporter: Vă surprinde că a făcut asta? Vecin: Dar cum să nu mă surprindă. Are familie, are copii, are cumnați. Vine rar acasă, dar când vine face panarămi.
Părinții copiilor sunt revoltați de cele întâmplate!
Tatăl uneia dintre fete: "Când mi-a povestit fata ce s-a întâmplat am rămas șocat pe moment. Am discutat cu ele să se liniștească. Erau foarte speriate și le bătea inima în piept. Am discutat cu el și a zis că nu este vinovat."
Robert Costan, IJP Neamț: "Polițiștii l-au reținut inițial pentru 24 de ore, iar la data de 15 mai acesta a fost prezentat instanței care a dispus arestul preventiv pentru 30 de zile."
Individul e acum arestat preventiv, pentru tentativă de corupere sexuală.