Un pastor penticostal din Cluj care a abuzat sexual 12 minori a primit 22 de ani de închisoare
Your browser doesn't support HTML5 video.
Bărbatul, acum în vârstă de 37 ani, ar fi început să comită ororile în urmă cu șase ani. Șocant este faptul că procurorii nu exclud ca numărul victimelor să fie mult mai mare. Individul și-a primit sentința în primă instanță.
Tânărul de 37 de ani a fost mai mulți ani pastor penticostal în localitatea Poieni din județul Cluj. Ar fi profitat de faptul că era bine văzut în comunitatea sa și s-ar fi apropiat de mai multe familii sărmane, cu copii.
Totul a ieșit la iveală după ce tatăl unei fetițe de șase ani din Huedin a bănuit că individul ar fi profitat de copilă și ar fi batjocorit-o. Revoltat, bărbatul a mers la poliție, iar tânarul a fost reținut în luna iulie. Pe parcursul anchetei, procurorii au reușit să afle că alți 11 copii, cu vârste între șase și 12 ani ar fi fost abuzați de individ. Acum, la mai bine de cinci luni de când cazul a ajuns în atenția procurorilor, magistrații de la Judecătoria Huedin au dat o primă sentință: 22 de ani de închisoare cu executare pentru pedofilie. Decizia nu este însă definitivă.