Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un militar a fost găsit împușcat în cap la o unitate din Ghimbav. Anunțul făcut de MApN

Un bărbat a fost găsit împuşcat în cap duminică la o unitate militară din Ghimbav. La faţa locului a ajuns un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Braşov, care a constatat decesul.

Potrivit News.ro bărbatul, în vârstă de 48 de ani, era maistru militar la Brigada 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa”, fiind angajat al batalionului din anul 2008 şi în Ministerului Apărării Naţionale din anul 1992. Reprezentanţii Ministerului Apărării spun că militarul nu avea misiuni în teatrele de operaţii, iar la ultimul control psihologic din luna iulie 2018 a fost declarat apt.

Primele informaţii arată că este vorba despre o sinucidere, militarul împuşcându-se cu arma din dotare. Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Braşov, Zsigmond David Levente, a declarat pentru News.ro că ambulanţa a fost solicitată la ora 10.00, printr-un apel la 112, la o unitate militară din Ghimbav.

“La faţa locului a fost trimis un echipaj cu medic, care a găsit un bărbat de aproximativ 50 de ani, ce avea o plagă împuşcată în zona capului, în partea occipitală stângă. Leziunile au fost incompatibile cu viaţa, fiind constatat decesul", a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Braşov.

Poliţia Judeţeană Braşov a transmis că nu poate oferi informaţii despre acest caz, ancheta fiind preluată de Parchetul Militar. Primele informaţii arată că este vorba despre o sinucidere, militarul împuşcându-se cu arma din dotare.

Citește și
crima
Militarul de la Unitatea din Focşani care s-a sinucis, testat psihologic în luna februarie

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Brigada 2 Vânători de Munte "Sarmizegetusa” Braşov, maistrul militar clasa a II-a Alexandru Miclea, din cadrul Batalionului 206 Artilerie Antiaeriană “General Mihail Lăcătuşu” de la Ghimbav, Brigada 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” din Braşov, a fost găsit decedat duminică, în jurul orei 10.00, la ieşirea din serviciul de zi, pe punctul de acces în unitate.

Incidentul a fost constatat de către ofiţerul de serviciu pe unitate, a fost anunţat serviciul de ambulanţă la numărul 112, iar o echipă medicală s-a prezentat la locul incidentului şi a constatat că militarul a decedat în urma unei plăgi prin împuşcare în zona tâmplei.

De asemenea, conform procedurilor legale, a fost informat Parchetul Militar Braşov, care a deschis o anchetă pentru stabilirea circumstanţelor producerii evenimentului.

Conform sursei citate, maistrul militar clasa a II-a Alexandru Miclea avea 48 de ani, era căsătorit şi avea un copil. El era angajat al batalionului din anul 2008 şi în Ministerului Apărării Naţionale din anul 1992. Militarul nu avea misiuni în teatrele de operaţii, iar la ultimul control psihologic din luna iulie 2018 a fost declarat apt.

La nivelul unităţii militare s-a constituit o comisie de cercetare internă, adaugă sursa citată.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult