Un lider al Mafiei italiene a fost arestat după ce a încercat să ucidă 6 cetățeni români, dându-le foc
Potrivit Euronews, liderul mafiot se numește Antonino Labate și are 68 de ani. El este acum acuzat de tentativă multiplă de crimă.
În urma investigațiilor, anchetatorii din cadrul Departamentului Anti-Mafia din Italia au stabilit că Labate ar fi bătut-o cu o bâtă pe românca din acest grup, care ocupase abuziv o clădire împreună cu prietenii ei.
De asemenea, bărbatul ar fi amenințat-o că îi va ”arde de vii”, pentru că femeia aruncase gunoaie lângă locuința sa.
Apoi, pe 27 februarie, Labate și-ar fi îndeplinit amenințarea, turnând benzină dintr-o canistră pe locul în care trăiau cetățenii români, după care a dat foc.
Euronews mai precizează că românii petreceau în acel moment, serbând o aniversare, și că ar fi reușit să se salveze după ce au sărit pe fereastră.
Ndrangheta, arrestato un boss. Tentò di bruciare vivi sei rumeni | Euronews