Prima crima comisă de un beneficiar al ”marii eliberări”
În urma unor neînţelegeri, un bărbat a scos cuţitul şi i-a aplicat câteva lovituri unui consătean, care a murit pe loc. Scandalul pornise, se pare, de la o pungă de cafea, scrie Giurgiuveanul.ro.
Bărbatul condamnat pentru vătămare corporală gravă, viol şi eliberat în baza legii recursului compensatoriu a fost arestat preventiv, el fiind urmărit penal pentru omor, fapta producându-se la o lună de la punerea în libertate a acestuia.
Agresorul, în vârstă de 42 de ani, eliberat în luna octombrie în baza legii recursului compensatoriu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, duminică seară, pentru infracţiunea de omor, el fiind urmărit penal în cazul unei crime produse în ziua de 2 decembrie.
Are antecedente penale, el fiind anterior condamnat pentru infracţiuni cu violenţă contra persoanei, respectiv viol şi vătămare corporală, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Nadin Andreea Albu.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că inculpatul mai avea de executat un rest de pedeapsă de 372 de zile şi fusese eliberat condiţionat din penitenciar în luna octombrie.
După ce a părăsit penitenciarul, el a revenit în localitatea sa natală, Frăţeşti. Duminică, a mers la un consătean cu care a băut şi, pe fondul consumului exagerat de alcool, cei doi s-au luat la ceartă. Fostul deţinut l-a înjunghiat cu un cuţit pe bărbatul de 52 de ani, în casa căruia se afla., apoi a plecat. Fiul victimei a fost cel care şi-a găsit tatăl mort şi a sunat la 112, sâmbătă seară, anunţând că tatăl său este căzut în casă şi că pare decedat.
Principalul suspect a fost prins în aceeaşi seară, reţinut, iar duminică pe numele său a fost dispusă emiterea mandatului de arestare pentru 30 de zile.
De la intrarea în vigoare a legii recursului compensatoriu au fost eliberate la termen, după aplicarea măsurilor compensatorii, 764 de persoane. Alţi 1.787 de deţinuţi au fost eliberaţi condiţionat, în baza aceloraţi prevederi, au transmis, luni, reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 04-12-2017 11:18